sâmbătă, 10 iunie 2023

Publicat la 6/10/2023 11:41:00 a.m. de

Fii avocat în școala ta!

 

Sute de elevi din județul Sibiu au luat parte la un proces educațional și au dobândit cunoștințe juridice.

8

Un grup de elevi de la Liceul „Roth-Oberth” din Mediaș a participat vineri la Judecătoria Mediaș la un proces simulat.

Manifestarea a făcut parte din proiectul de responsabilitate socială „Fii avocat în școala ta”. Acesta este derulat la nivel național de Uniunea Națională a Barourilor din România și în plan local de Baroul Sibiu.

Obiectivul principal al proiectului „Fii avocat în școala ta”, este promovarea în rândul copiilor și tinerilor a respectului față de lege și statul de drept a culturii, legalității și responsabilității în societate.

Astfel, timp de mai multe luni, avocați voluntari au mers în școli gimnaziale și licee și au susținut lecții de educație juridică.

„Este a doua ediție a proiectului Fii avocat în școala ta, desfășurat la nivelul școlilor din România, într-un parteneriat la nivelul Baroului din România, Ministerul Justiției și Ministerul Educației.

Se urmărește responsabilizarea elevilor încă de pe băncile școlii, să li se dezvolte gândirea critică raportat la faptele reale, să aibă o atitudine de asumare în ceea ce privește drepturile și obligațiile, să știe că ei sunt viitorul acestei țări și ei vor decide în consecință, ori a lua o hotărâre înseamnă să fii în cunoștință de cauză, să iți cunoști deopotrivă și drepturile și obligațiile ” spune avocatul Claudia Goage.

Proces simulat

Ediția din acest an a proiectului ” Fii avocat în școala ta ” a avut patru teme și una practică.

Temele abordate s-au referit la securitatea datelor cu caracter personal și fenomenul de cybercriminitate, drepturile consumatorilor, infracțiuni și  libertăți în mediul on line, proprietatea și dreptul la muncă.

Săptămâna aceasta elevii au avut șansa să intre în rolul unui procuror, avocat, grefier sau chiar acuzat, să vadă cu ochii lor cum decurge un proces și ce se întâmplă în instanță.

„Sunt profesii juridice, toate converg din Facultatea de Drept dacă este urmată aceasta. Conștientizrea acestei părți de practică, pentru că așa cum se spune practica ne omoară, la teorie toți suntem buni, venind din zona unui avocat, care să explice concret tot ce înseamnă aceste lucruri, este un plus față de o predare strict teoretică” mai spune Claudia Goage.

Proiect national

În prezent sunt aproximativ trei milioane de copii în România la nivel preuniversitar, o masă de tineri expuși unor fapte ce pot atrage sancțiuni penale în acord cu vârsta și discernământul lor în formare.

În acest context, Uniunea Națională a Barourilor din România a decis să promoveze acest proiect la nivel național, având convingerea că educația juridică este mai mult decât oricând necesară tinerilor, în evoluția lor ca viitori membri ai societății. În egală măsură, responsabilitatea socială în domeniul educației reprezintă o cale de a promova imaginea profesiei, de a obține imaginea, respectul și recunoștința cetățenilor și de a face cunoscut rolul avocatului în societate, acela de apărător al cetățeanului, al dreptului și libertăților fundamentale și nu de complice al infractorilor cum este perceput în ultima vreme.

    Trimite prin e-mail