luni, 12 iunie 2023

Publicat la 6/12/2023 03:46:00 p.m. de

Mediașul a găzduit cea de-a XX- a ediție a Festivalului „Vandorcsizma“

 

Municipiul Mediaș a găzduit în data de 10 iunie 2023 cea de-a XX-a ediție a tradiționalului Festival de dansuri populare maghiare „Vandorcsizma“.



Manifestarea a debutat cu o paradă a porturilor populare, până în Piața Corneliu Coposu, unde formațiile au fost întâmpinate de primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman și au susținut un scurt spectacol de dansuri tradiționale. 



Evenimentul propriu-zis a avut loc în parcul de la Hanul Greweln, unde publicul a asistat la spectacole ale formațiilor de dansuri populare din diferite zone ale țării și a putut participa la activitățile propuse de către organizatori: târg de produse tradiționale, tir cu arcul, dar și numeroase activități pentru copii.



De asemenea, manifestarea a cuprins și binecunoscutul concurs de gătit, la care au participat mai multe echipe, iar doritorii au putut degusta preparatele concurenților, pe parcursul întregului eveniment.



Ediția 2023 a festivalului „Vandorcsizma“ s-a încheiat în prezența unui public numeros, cu două concerte susținute de către formațiile „Dinamic“ și „Beatrice“.

    Trimite prin e-mail