luni, 24 iulie 2023

Publicat la 7/24/2023 11:47:00 a.m. de

Consumatorii pot vedea cum funcționează aparatele din gospodării cu amestec de gaze naturale și hidrogen. Se întâmplă la Mediaș

 

În perioada 25-27 iulie, între orele 9.00-16.00, Centrul de Instruire Profesională Mediaș al Delgaz Grid își va deschide porțile pentru toate persoanele care doresc să vadă cum funcționează aparatele din gospodării (aragaze, centrale termice etc.) cu amestec de gaze naturale și hidrogen.

Foto: Delgaz Grid

Acțiunea este parte din proiectul 20HyGrid, o premieră pentru România, care își propune să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România – fără a fi nevoie de modificări ale acestora.

„La Ziua Porților Deschise, echipa de specialiști care implementează proiectul 20HyGrid va face demonstrații la poligonul de la Mediaș, unde a fost construită o mini-rețea de distribuție la care sunt racordate majoritatea categoriilor de aparate de utilizare existente în România. Invităm pe toți cei interesați să vadă cum funcționează aceste aparate cu amestecul menționat, în special pe locuitorii din Dârlos, jud. Sibiu, și Gornești, jud. Mureş, primele localități unde vom face teste în locuinţe”, spune dr. ing. Cristian Călin, manager tehnic gaz, coordonatorul proiectului 20HyGrid.

20HyGrid a demarat în luna noiembrie a anului trecut, iar în prima etapă a proiectului specialiștii au testat, timp de mai multe săptămâni, la Centrul de Instruire Profesională din Mediaș, majoritatea tipurilor de aparate existente de la șase mari producători de centrale termice și aragaze, parteneri ai proiectului, care acoperă aproximativ 80% din piața din România, în prezența reprezentanților acestora.

Au fost verificate centrale termice, aragaze, convectoare, aparate de preparat apă caldă, arzătoare din sobe de gătit, încălzit etc. Testele au demonstrat că aparatele casnice funcționează fără nicio problemă cu amestec de hidrogen 20% și gaze naturale 80%.

Este cea de-a doua etapă a proiectului, de testare în condiții reale la clienți a modului de funcționare a instalațiilor și a aparatelor de utilizare cu amestec de gaze naturale și hidrogen. S-au făcut probe în prima casă din România cu acest amestec, respectiv locuința din Târgu Mureş a unuia dintre directorii generali adjuncți ai Delgaz Grid. Testarea a demonstrat faptul că nu există nicio diferență între flacăra dată de alimentarea cu gaze naturale și cea cu amestec de hidrogen și gaze naturale, iar utilizarea amestecului este la fel de sigură.

În perioada imediat următoare, Delgaz Grid începe testele la clienții casnici, în localitatea Dârlos, județul Sibiu, pentru a verifica funcționarea instalațiilor interioare și a aparatelor de utilizare existente cu amestec de gaze naturale și hidrogen. Localitatea sibiană devine prima localitate din România cu rețea din polietilenă unde se vor efectua probe la clienții casnici. Urmează probe în a doua localitate selectată de companie, respectiv Gornești din județul Mureș – care devine prima localitate din România cu rețea din oțel ce va fi testată.

Ulterior, pe o perioadă scurtă de timp, se vor realiza teste prin injectarea amestecului și pe tronsoanele de rețele de distribuție din cele două localități (conducte și branșamente) la care sunt racordați clienții unde au fost efectuate teste în etapa anterioară.

Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii, inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei.

Printre promotorii și susținătorii proiectului „20HyGrid” se numără: Ministerul Energiei, Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților din Parlamentul României, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Asociația pentru Energia Hidrogenului și Asociația Energia Inteligentă.

    Trimite prin e-mail