luni, 3 iulie 2023

Publicat la 7/03/2023 04:17:00 p.m. de

Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a ajuns la final! (CP)

 

S-a încheiat cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Începută în 23 iunie, ediția aniversară a cuprins 825 de propuneri în program, mai mult de 5000 de participanți care au sosit la Sibiu din 81 de țări și au luat parte la evenimente susținute în peste 81 de spații. Tema acestei ediții a fost Miracol, iar hashtagurile oficiale #ParteDinMiracol și #FITS30!

Miracolul a cuprins în cele zece zile întregul oraș, împrejurimile sale și mediul online, iar bucuria reîntâlnirii cu artele spectacolului a fost egalată doar de frumusețea pe care mii de artiști au împărtășit-o cu publicul prin arta lor. Din calculele acestui moment, se estimează că media zilnică de participanți la FITS a fost de peste 90.000 de persoane.

Expoziții variate, instalații diverse din Platforma de Arte Vizuale, nelipsitul Ziar Orizontal, au împânzit orașul cu creativitate, din Piața Mare și până la Mall Promenada, multe dintre ele putând fi admirate la orice oră din zi și din noapte pe toată durata Festivalului!

Zeci de spectacole de teatru, dans contemporan sau circ și zeci de mii de spectatori, sute de minute de aplauze și ovații în picioare, emoții și lacrimi de bucurie au fost parte din MIRACOLUL din acest an, în toate spațiile Festivalului, de la săli de teatru până la piețe, străzi, sinagogă și în toate celelalte locuri în care comunitatea sibiană ne-a găzduit cu generozitate!

Zeci de evenimente în piețe și pe străzi, toate cu acces liber, au bucurat inima și sufletul celor prezenți într-un număr mai mare decât oricând la Sibiu în aceste zile. Concerte variate, teatru, circ, cele două show-uri cu drone și lasere, acrobații și păpuși gigant au primit aplauze călduroase.
Zeci de evenimente speciale, concerte în biserici, proiecte strategice care s-au născut cu cele mai mari structuri de teatru, instituții și festivaluri din lume, conferințe și lansări de carte cu unii dintre cei mai importanți profesioniști în domeniile lor, arhitecți, artiști, manageri, creatori, facilitatori culturali, ambasadori, scriitori, jurnaliști și critici de teatru sau influenceri. 21 de universități s-au reunit la Festivalul Școlilor de Teatru din cadrul FITS, Bursa de Spectacole de la Sibiu s-a desfășurat într-un nou format, cu rezultate remarcabile, la Platforma Doctorală au participat 47 de universități, fiind una dintre cele mai mari astfel de structuri din lume, Therme Forum a înregistrat peste 220 de invitați de prestigiu, iar Programul de Voluntariat a adus la Sibiu 470 de voluntari din Sibiu, din România și din lume.

În plus, această ediție aniversară a fost marcată și de o mare surpriză pe care Primăria Sibiului a pregătit-o alături de echipa Festivalului chiar pentru Președintele FITS, Constantin Chiriac. Începând cu acest an, o stea cu numele lui Constantin Chiriac poate fi admirată de trecători pe Aleea Celebrităților.

„Este o ediție aniversară, una cu adevărat specială, care ne aduce – mie și întregii echipe a Festivalului – o mare bucurie și o satisfacție. Am văzut oameni strânși împreună pentru artă în mulțimi impresionante, bucurându-se de MIRACOL, am reușit să avem și în acest an întâlniri memorabile care ne vor ajuta în pregătirea următoarelor ediții FITS, la care deja lucrăm.
Personal, am trăit o mare surpriză prin această stea pe Aleea Celebrităților, pe care Primăria a ținut să mi-o acorde la aniversarea a 30 de ani de Festival.
Mulțumesc tuturor partenerilor noștri, fără de care MIRACOLUL de la Sibiu nu ar fi posibil, artiștilor care ne-au bucurat cu talentul lor, neobositei echipe, comunității din Sibiu care ne sprijină an de an și, mai presus de toate, mulțumesc Măriei Sale, Publicul!
Vă așteptăm la Sibiu la FITS2024, între 21 iunie și 30 iunie, pentru cea de a 31-a ediție a Festivalului!” – a declarat la final Constantin Chiriac, Președintele FITS și Director General TNRS.

Această ediție a FITS a înregistrat cifre impresionante și în ceea ce privește prezența în mediul online. Website-ul FITS a avut peste 85.000 de vizitatori, iar aplicația de mobil FITS a fost accesată de 16.000 de ori în cele zece zile de festival.

Cele zece ediții de FITS Talks au adunat, până acum, 50.000 de vizualizări. Pe rețelele de socializare, 100.000 de utilizatori au văzut mesajele și video-urile de pe canalul FITS de Instagram și 800.000 de români au văzut mesajele FITS pe Facebook.

Ediția a 31-a a Festivalului Internațional de la Sibiu va avea loc între 21 și 30 iunie 2024.
Ne vedem la Sibiu!

Echipa de comunicare FITS

    Trimite prin e-mail