Meciul din sferturi a curs în mod fericit pentru sibian. Cu sârbul Cacic alături, a reușit 3 breakuri în primul set, ultimele 2 consecutive, astfel încât s-a făcut 1-0 în 32 de minute. A fost un prim act extrem de disputat, cu ghemuri destul de lungi (53 de puncte, scor 29-24 pentru perechea sibianului), încheiat în 32 de minute.
Setul doi avea să închidă meciul. A debutat cu un ghem câștigat pe serviciul adversarilor, acesta fiind decisiv în economia partidei. Ambele echipe și-au adjudecat apoi toate game-urile pe propriile servicii, pentru un 6-4 care îl trimite pe sibian în premieră într-o semifinală de ATP 500! S-au jucat tot 53 de puncte (scor 30-23 pentru Cornea/Cacic), tot în 32 de minute.
În urma acestei victorii, Cornea și Cacic vor intra în posesia unui cec în valoare de 30,350 de euro, dar și 180 de puncte ATP.
În semifinale, Victor Cornea și Nikola Cacic vor întâlni favorita gazdelor, cap de serie numărul trei, perechea germană Kevin Krawietz /Tim Puetz. Nemții vin după tot după 2 victorii în 2 seturi, ultima fiind consemnată ieri, în dauna cuplului Juan Sebastian Cabal (Columbia)/ Matwe Middelkoop (Olanda), scor 7-5, 6-4.
Partida este programată mâine, 29 iulie.
Ce de obicei în ultima vreme, sibianul Victor Cornea este însoțit de prietena sa Andreea Bălan, alături de care trăiește o poveste de dragoste. Vedeta TV iradiază de fericire, făcându-și publice stările pe rețelele de socializare. Recent a publicat un clip în care joacă „un altfel de tenis“ cu Victor, în culisele arenei din Hamburg. VEZI AICI