Ștrandul municipal de pe strada Stadionului
numărul 32 a fost, în cele din urmă, concesionat. Primăria Mediaș a organizat o licitație în acest
sens, iar câștigătorul a fost o societate comercială din Valea Lungă, SC
Restaurant Ștrand SRL.
Contractul de concesiune al cărui obiect este amenajarea
și funcționarea ștrandului municipal, se va întinde pe o perioadă de 25 ani.
Suprafața totală a terenului concesionat este de aproximativ 16.000 metri pătrați
și include clădirile construite, cele 2 bazine, dar și terenurile pe care
erau amenajate locuri de joacă. „Primăria Municipiului Mediaș a concesionat, prin
licitație, ștrandul municipal din municipiul Mediaș, situat pe strada
Stadionului. Acesta va fi concesionat către SC Restaurant Ștrand SRL, pe o
perioadă de 25 de ani, până în anul 2048. Obiectul contractului este amenajarea
și funcționarea ștrandului municipal” a precizat Anamaria Prodan, Purtătorul de
cuvânt al municipalității medieșene. Data în care se va redeschide ștrandul de
pe strada Stadionului nu a fost încă stabilită.