vineri, 4 august 2023

Publicat la 8/04/2023 11:00:00 p.m. de

Raluca Turcan, la Cântecele Munților: „Mă regăsesc din nou aici, între buni prieteni, în locul cu al cărui spirit mă identific”. (CP)

 

Astăzi, Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a fost prezentă la Sibiu, unde a omagiat performața Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și pe cea a realizatoarei tv Iuliana Tudor.

Foto: PNL Sibiu

Festivalul Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor’’ reunește an de an, la Sibiu, într-o efervescență a spectacolelor folclorice nenumărați artiști, dansatori și interpreți ai creației populare din mai multe țări. Ministrul Culturii a salutat prezența în cadrul celei de-a 48-a ediții a Festivalului artiștii din Mexic, Polonia, Serbia, Ucraina, Grecia, Cipru, Georgia, Republica Moldova și România a căror virtuozitate a fost apreciată de un public numeros și divers prezent la eveniment.

De acest festival notoriu se leagă indisolubil nu doar Sibiul ca zonă deosebit de bogată şi variată etnofolcloric, ci mai ales existența Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cea mai veche formaţie de dansuri populare a României și una dintre cele mai vechi din Europa.

Raluca Turcan: „Mă regăsesc din nou aici, între buni prieteni, în locul cu al cărui spirit mă identific, între sibienii care îmbogățesc cultura națională și consolidează de aproape 8 decenii legătura noastră cu rădăcinile străbune.

Vă invit pe toți, ca împreună, să recunoaștem și să apreciem la justa valoare autenticitatea, talentul, munca, dedicarea, sacrificiul, românismul, statornicia întruchipate atât de strălucit, pe mai toate scenele lumii, de artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Junii Sibiului nu sunt doar un ansamblu folcloric, ci o încarnare vie a patrimoniului cultural imaterial al României, recunoscut ca atare de UNESCO. De-a lungul anilor, prin nobila lor activitate, ei au adus în fața publicului larg frumusețea și complexitatea tradițiilor și obiceiurilor românești, depășind demult granițele Sibiului și ale României.

Junii Sibiului nu sunt doar purtători de tradiție, ci și creatori de viitor, inspirând generațiile mai tinere să prețuiască și să promoveze în lume moștenirea culturală unică a României. Prin munca lor neîntreruptă, ei transmit un mesaj puternic despre importanța păstrării vii a tradițiilor și a valorilor care ne definesc ca națiune.

Pentru toate acestea, vă propun să celebrăm astăzi Junii Sibiului, pe dansatorii, interpreții și folcloriștii a căror artă interpretativă și act creator am deosebita onoare, din dubla postură de ministru al Culturii și de sibiancă, de a le recunoaște prin conferirea Distincției de Excelență din partea Ministerului Culturii. Înalta distincție subliniază în mod special, la nivel guvernamental, contribuția extraordinară a Anasmblului Folcloric la perpetuarea și promovarea identității culturale a României de-a lungul unei activități neîntrerupte de 79 de ani.

Vă felicit și vă mulțumesc pentru devotamentul și pasiunea cu care serviți valorile spirituale românești!

Transmit sincerele mele felicitări și recunoștință artistei și managerului Silvia Macrea care continuă să îmbogățească repertoriul și arta performativă a Ansamblului păstrând totodată valorile care au stat la temelia înființării Junilor Sibiului în 1944 de către excepționalul coregraf, maestrul Ioan Macrea.”

Cu același prilej, Ministrul Culturii a conferit Diploma de Onoare a Ministerului Culturii bine-cunoscutei realizatoare tv Iuliana Tudor care s-a remarcat timp de mai bine de 20 de ani ca promotor inovator și devotat al artei, culturii și identității naționale, declarând:

„Găsesc acest moment foarte potrivit pentru a omagia personalitatea și cariera prolifică a unui iubit om de televiziune, a omului care face cu mare grație și profesionalism, într-o manieră fermecătoare aș putea spune, legătura înre noi spectatorii și telespectatorii și artiștii folcloriști.

Doamnei Iuliana Tudor îi datorăm excepționalele producții „O data-n viață” și „Vedeta popular” ale Televiziunii Române, dar și coordonarea și prezentarea unor mari evenimente care au angrenat echipe impresionante de colaboratori și care au depășit granițele țării.

Iuliana Tudor s-a pus de la început în slujba promovării artei și culturii, a tradițiilor și a identității noastre naționale inovând permanent formatele de televiziune și ale spectacolelor prezentate, reușind să apropie publicul de toate vârstele și condițiile de creația folclorică.

Stilul cald și angajant de prezentare, precum și respectul profund pentru subiectele pe care le acoperă, au făcut din omul de televiziune Iuliana Tudor o figură iubită în rândul audiențelor. Devoțiunea domniei sale în promovarea culturii românești i-a adus recunoaștere și respect în comunitatea artistică și culturală din România.

Pentru apărarea și promovarea valorilor culturii tradiționale și pentru dedicarea cu care își îndeplinește această nobilă misiune, confer doamnei Iuliana Tudor Diploma de Onoare a Ministerului Culturii.”

Ministrul Culturii apreciază munca asiduă și succesul binemeritat al tuturor celor implicați în promovarea și păstrarea tradițiilor culturale românești și felicită toți artiștii, dansatorii, interpreții și folcloriștii care au luat parte la acest eveniment cultural de excepție.

    Trimite prin e-mail