miercuri, 30 august 2023

Publicat la 8/30/2023 03:20:00 p.m. de

Școală și grădiniță renovate complet la Valea Viilor

 

Vineri, 1 septembrie, în localitatea Valea Viilor va avea loc inaugurarea Școlii Gimnaziale și Grădiniței „Marțian Negrea”.

Foto: BookLand

Evenimentul se va desfășura în prezențța lui Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Austria, care va participa în calitate de reprezentant și ambasador BookLand.

Foto: BookLand

Cele două corpuri de clădire, (școala și grădinița) au fost renovate de Asociația BookLand (cu sprijinul material acordat de 47 companii private) în intervalul Octombrie 2022 – August 2023. Lucrările au fost realizate în urma unei investiții în valoare totală de 300.000 euro, din care 240.000 euro au fost asigurati de BookLand si 60.000 euro de Primăria Valea Viilor, un real partener in procesul de renovare, care și-a asumat plata parțială a costului de manoperă și achiziția punctuală a unor materiale de construcții. Totul pentru ca elevii acestei școli să se bucure de acum încolo de condiții excelente de învățătură.

Foto: BookLand

Cele două clădiri cre au fost renovate datează din anul 1921. Pentru renovare s-a început cu demontarea fiecărei țigle din acoperiș, iar cele deteriorate au fost înlocuite cu altele noi, de cacelași tip (Terra Rosa Valahia), pentru a se respecta aspectul arhitectonic inițial.

S-a înlocuit toată structura de lemn a acoperișului și întreg sistemul pluvial.

La interior s-au înlocuit lambriurile, dușumelele, s-au turnat șape noi și a fost refăcută complet tencuiala și zugrăveala pereților.

Toate cele 4 scări de acces au fost remodelate și acoperite cu gresie, iar in spațiul de joacă al Grădiniței a fost adus mobilier exterior pentru cei mici.

Foto: BookLand

“Împreună CONSTRUIM oameni” înseamnă azi sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul şcolar din mediul rural, oferindu-le elevilor șansa la o educație de calitate în clădiri sigure și moderne. O mobilizare exemplară, eficientă și cu impact pe termen lung care a schimbat mentalități, precum și percepția asupra relevanţei mediului rural. Rezultatul in ultimii 3.5 ani? 78 şcoli rurale renovate & echipate15.000 copii anual care vin cu drag la şcoală, rezultate mai bune la învățătură și premisele unei vieți împlinite! În 2024 BookLand va inaugura primul Campus Privat Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor un loc de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun” au transmis reprezentanții BookLand.

    Trimite prin e-mail