Lucrările la viitorul Centru Social Comunitar de
Agrement și Sport din cartierul Vitrometan continuă și în această perioadă. Acesta
va fi situat pe strada Sticlei, iar investiția beneficiază de fonduri europene
nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR).
Spațiile propuse prin acest proiect sunt un teren de sport mix, o zonă cu panou de cățărat, o sală multifuncțională (pentru gimnastică, yoga, fitness, aerobic etc.), un spațiu de primire și așteptare, locuri de șezut pentru vizionarea evenimentelor sportive și un teren de sport descoperit pe acoperișul clădirii. Conform proiectului, sala se dorește a fi folosită și pentru evenimente și manifestări sportive, la care se foloseste nișa de cățărat ca și podium/scenă.
„Centrul Social Comunitar
de Agrement și Sport este o investiție extrem de utilă, pentru toți elevii și
tinerii din municipiul Mediaș. Aici, tinerii vor avea parte de tot confortul
pentru a-și petrece timpul liber, într-o primă etapă dimineața până la ora 14
pot să își desfășoare orele de sport, iar după amiaza, cei care doresc să își
petreacă aici timpul liber vor putea să vină aici, gratuit. După cum se poate
observa, lucrarea este în derulare, apreciez că undeva în primăvara sau vara
anului viitor, această lucrare poate să fie pusă la dispoziția copiilor
noștri.“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe
Roman.