Zilele trecute a avut loc etapa cu numărul 5 a
Campionatului Național de viteză în coastă. Trofeul Straja, a fost un
eveniment organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv în
parteneriat cu asociațiile sportive Auto Blic și Auto-Moto Retezat, cu
sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și Primăria Municipiului
Lupeni, respectiv cu susținerea Asociației Pro Straja. Printre piloții
participanți s-a numărat și Florin Roșca de la CSM Mediaș, la volanul unui
Volkswagen Polo. Acesta a reușit să termine pe poziția a doua a clasamentului în
Grupa 4 și tot pe locul doi la clasa 4A De asemenea, a ocupat locul 11 la
categoria 1 și locul 14 în clasamentul general din 44 piloți. „La Lupeni, sub
egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a avut loc etapa a V-a
Campionatului Național de viteză în Coastă, competiție în care, alături de alți
de piloți, a luat startul și pilotul CSM Mediaș, Florin Roșca. Medieșanul a
realizat o performanță notabilă, clasându-se pe locul al doilea în grupa a
IV-a, respectiv, clasa a IV-a, și pe locul 11 în cadrul categoriei. Mult succes
Florin în etapele următoare!” a transmis CSM Mediaș prin intermediul paginii
oficiale.
La Trofeul Straja a luat startul și pilotul medieșean Ovidiu Dulăcioiu.
Acesta s-a clasat pe locul 6 în clasamentul Grupei 3, pe locul 4 la clasa 3B și
pe poziția 27 în clasamentul general.