Comuna Blăjel va găzdui
în zilele următoare două evenimente sportive. Primul este Maratonul de
Mountainbike Movilele Blăjelului, care a ajuns anul acesta la ediția a 7-a.
Competiția
deschisă atât adulților cât și
copiilor va avea loc în data de 30 septembrie și va
cuprinde Campionatul Național de Mountain
Bike XCM. Organizatorii au pregătit anul acesta un traseu de 200 metri pentru
copii de 4-6 ani, un traseu de 1200 metri pentru copii cu vârsta de 7-9 ani,
unul de 2400 metri pentru copii de 10-13 ani, traseul family de 21 kilometri,
traseul mediu de 34 kilometri și
traseul XCM de 78 kilometri.
În ziua următoare, pe 1 octombrie se va desfășura
Crosul Toamnei cu patru trasee de alergare, de 1,2, 4, 12 și
21 kilometri. Cele două
evenimente sunt organizate de către
Clubul Sportiv Next Sports în parteneriat cu
Federatia Română de Ciclism, Primăria Blăjel, Consiliul Județean
Sibiu și Direcția
Sport şi
Tineret Sibiu.