Biserica „Sfinții
Apostoli Petru și
Pavel și
Sfinții
Mărturisitori Transilvăneni’’ din Cimitirul Ortodox Mediaș oferă, și în acest an școlar, burse de merit pentru elevi. Acestea au o
valoare de 250 lei fiecare și
vor fi acordate pe toată durata anului școlar
unui număr de șapte liceeni și
trei elevi ai claselor a VIII-a. Elevii trebuie să îndeplinească o serie de
condiții,
printre care să aibă media generală peste 9 în cazul liceenilor, respectiv
peste 9,50 în cazul elevilor clasei a VIII-a, să se implice în acțiuni
de voluntariat, să participe la ora de religie ortodoxă, dar și la
olimpiade sau alte concursuri organizate de către Ministerul Educației
Naționale.
De asemenea, elevii claselor a VIII-a și
liceenii trebuie să redacteze o compunere, respectiv un eseu, pornind de la
citatul „Adevărul este, mai întâi de toate, o virtute”. Dosarele
se pot depune la secretariatul fiecărei unități de
învățământ
sau la adresa de e-mail bursebsapp@gmail.com până în data de 12
octombrie.