luni, 9 octombrie 2023

Publicat la 10/09/2023 12:05:00 p.m. de

Salvată de la distrugere, orga din Dupuș va răsuna sâmbătă din nou! Este ridicată în aceste zile la Biserica „Sf. Margareta“

Medieșenii iubitori de muzică bună și de frumos sunt invitați sâmbătă, 14 octombrie, la Biserica Sf. Margareta, unde au loc evenimente speciale cu ocazia finalizării lucrărilor de restaurare a orgii baroce din satul Dupuș. 

 
 
Orga din Dupuș este o bijuterie din anul 1731 și a fost salvată de la distrugere, restaurată integral și ridicată în aceste zile în Biserica Sf. Margareta. „Din cauza umezelii din biserica fortificată, a fost puternic afectată de carii, de aceea a fost adusă de urgență la Medias, unde a stat peste un an cerșind bani de la turiști și melomani. Amintim în acest context și concertul susținut de Anca Arnău unde dânsa a invitat publicul să doneze în beneficiul restaurării orgii. S-au găsit astfel oameni și instituții care au finanțat refacerea acestei orgi. Suntem foarte încântați, astfel că firma COT Hărman, care face parte din ”breasla” experților pentru aceste lucrări deosebite, a reușit anul trecut refacerea instrumentului și săptămâna trecută să ridice carcasa acestei orgi. În următoarele zile vor monta și tuburile care va trebui acordate.“, arată pr. Wolfgang Arvay.



Evenimentele vor debuta la ora 11 cu o slujbă specială de sfințire, oficiată de episcopul Reinhard Guib (slujbă care, în mare parte, o să fie în limba germană).
La ora 14, orga va fi prezentată publicului de către muzicieni, în cadrul uni concert, dar vor fi și scurte prelegeri despre acest proiect și importanța acestui instrument
.




 
Orga din Dupus este singura orgă functională păstrată de la constructorul de orgi Georg Wachsmann, iar acum pe amplasamentul nou va putea fi auzită de publicul medieșean la diferitele ocazii (concerte la Orgelsommer Mediasch, Concertul Ecumenic de Crăciun și alte evenimente)

    Trimite prin e-mail