Primăria Municipiului Mediaș a
organizat la sfârșitul săptămânii
trecute un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Educației.
Manifestarea, realizată împreună cu toate
instituțiile de învățământ din
municipiu și din satul aparținător Ighișu Nou,
s-a bucurat de prezența a peste 350 de cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar din aceste unități. În
cadrul evenimentului, au fost enumerate proiectele derulate în acest an în
Mediaș cu finanțare atât din
fonduri europene, cât și de la
bugetul local. S-a pus accent pe prezentarea proiectelor, lucrărilor și investițiilor
care au avut ca obiectiv modernizarea și dotarea instituțiilor de învățământ din
municipiul nostru.
Participanții au purtat discuții
privind aspecte specifice derulării
actului educativ, dar și referitoare la îmbunătățirile aduse bazei materiale a fiecărei
instituții din oraș. De asemenea, directorii unităților de învățământ au
primit diplome pentru implicarea în
proiectele educaționale și pentru buna colaborare cu administrația publică locală.
„O educație eficientă este
fundamentul unei societăți
durabile și evoluate, motiv pentru care acest domeniu a fost și continuă să rămână unul
prioritar în activitatea adminstrației publice
locale, fiind, totodată, o
componentă importantă în
elaborarea strategiilor de dezvoltare urbană a municipiului Mediaș. În ultimii
ani, am reușit atragerea și obținerea unor fonduri semnificative, care, în paralel
cu alocarea unor sume importante de la bugetul local, s-au concretizat în
proiecte de anvergură pentru
investițiile necesare unităților de învățământ din
Mediaș. Aceste proiecte au cuprins, și cuprind în
continuare, modernizarea infrastructurii existente sau chiar construcția de noi
spații, precum și creșterea calitativă a
mediului în care se derulează activitățile școlare
permanente. Doresc să transmit
«La mulți ani!» cu ocazia Zilei Mondiale a Educației și să mulțumesc
tuturor celor care își desfășoară
activitatea în acest
domeniu pentru munca și dăruirea de
care dau dovadă zilnic în
educarea copiilor noștri, efort apreciabil pentru care merită respectul și recunoștința noastră”
a declarat Primarul Gheorghe Roman.