Sala de festivităţi a
Liceului Tehnologic Nicolae Teclu Copşa
Mică va găzdui joi după-amiază de la ora 16:00 un
eveniment cultural inedit. Este vorba despre vernisajul expoziției
„Copşa Mică 1991-1992 –
Incursiune În Trecut”.
Aceasta este realizată de către Trond Berge și Svanhild Naterstad, doi norvegieni care au trăit
alături de comunitatea din Copșa Mică între toamna anului 1991 și vara anului 1992. Practic, expoziția
prezintă o radiografie în imagini a celui mai poluat oraş
din România imediat după
perioada comunistă. „Vă
aşteptăm cu drag să descoperiţi trecutul post-industrial şi viaţa socială a
oraşului Copşa Mică şi a locuitorilor săi, surprinse într-o poveste în
imagini, văzută şi trăită de doi norvegieni care au devenit concetăţeni cu noi
şi pe care-i numim cu mândrie prieteni ai urbei” spun organizatorii
evenimentului.