ACS Mediaș joacă mâine la Reghin, de la ora 14, cu Avântul din localitate,
într-o partidă din cadrul etapei a 12-a a Ligii a 3-a, seria a 9-a.
Elevii lui
Mihai Ianc și-au reparat moralul după victoria concludentă de runda trecută,
2-0 pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir. Și-au propus un nou rezultat bun,
care să îi mențină pe poziția secundă în clasament. Liderul Gloria Bistrița joacă
tot în deplasare, la Industria Galda (locul 8, cu o singură victorie în 11 partide,
la fel ca Avântul Reghin) și e greu de crezut că va face un pas greșit.
Medieșenii sunt în grafic, au crescut calitatea jocului de la meci la meci,
„mânjii“ lui Ianc căpătând tot mai multă încredere și încercând acum să obțină
punctele pentru calificarea în faza următoare. Săptămâna trecută au depășit un
adversar greu, Metalurgistul Cugir fiind singura echipă care i-a învins în tur.
Mihai Ianc a spus, după
meci, că echipa avea nevoie de acest succes. „Suntem bucuroși, am câștigat un
joc foarte greu, este bine că ne-am recuperat spiritul din jocurile precedente,
era foarte important să câștigăm după înfrângerea din etapa trecută. Toți băieții
trag la aceeași căruță, toți sunt foarte importanți, chiar dacă intră de pe
bancă, e normal ca munca lor să fie răsplătită. Nu s-a simțit când am avut
inferioritate, am stat bine organizați, nu le-am dat șansă adversarilor. (…) Sunt
copii din Mediaș care au șansa să joace la această echipă, o fac din ce în ce
mai bine în cea mai bună serie și asta e cel mai important. Juniorii Gabi Țala și
Andrei Bîrsan au avut bară, Fabio Blaga este deja o certitudine, are 6 goluri
primite în 11 etape, avem cele mai puține goluri primite în serie”, a declarat
Mihai Ianc.
Programul etapei a 12-a și clasamentul la zi
Cu Metalurgistul, antrenorul
medieșenilor a început
în formula: Fabio Blaga, Vlad Antonio, Cristian Maxim, Cristian Avram, Răzvan
Trif, Bogdan Rotar, Benjamin Hanzu, Emmanuel Baba, Tudor Man, Gabriel Țala și
Adrian Cîrstean.
ACS Mediaș a
reușit să deschidă scorul în minutul 16. Răzvan Trif a șutat din marginea
careului de 16 metri către poarta adversă, iar mingea deviată de Sebastian Itu și-a
schimbat direcția și a intrat în poartă. În minutul 25, șutul de la aproximativ
23 de metri al lui Gabriel Țala a lovit bara transversală a porții adverse. Cu
cinci minute înainte de pauză, medieșenii au rămas în inferioritate numerică
după ce Emmanuel Baba a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu.
Egalitatea numerică s-a restabilit în finalul primei reprize după ce jucătorul
oaspeților Paul Păcurar a văzut și el al doilea cartonaș galben și apoi pe cel
roșu.
Victorie în
ploaie
Repriza a
doua a fost una de luptă, pe o ploaie mocănească. În minutul 77, Tudor Man a
recuperat o minge în jumătate adversă, l-a deschis foarte bine pe Sebastian
Bîrsan în careul de 16 metri, iar acesta a trimis mingea cu latul în colțul
lung. Peste doar cinci minute Tudor Man a fost eliminat și el, după ce a văzut
al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. În minutul 88, Andrei Bîrsan
putea face 3-0, însă șutul său a lovit bara porții adverse, iar partida s-a încheiat
în cele din urmă cu victoria formației gazdă, scor 2-0. „Este foarte important
că am câștigat, ne-am consolidat poziția în clasament și avem șanse mari să
prindem play-off-ul. Vom juca la Reghin, va fi un joc pe contre, nouă nu prea
ne place. Mă simt foarte bine, am venit să joc cât mai mult și să îmi ajut
echipa, sper să pornim din nou pe un parcurs foarte bun” a declarat Benjamin
Hanzu, care a avut o evoluție solidă în acest joc.