marți, 5 decembrie 2023

Publicat la 12/05/2023 04:32:00 p.m. de

Biserica Cetate din Agnita a fost renovată cu fonduri europene, redevenind perla Văii Hârtibaciului

Proiectul ”Reabilitarea Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Agnita”, oraș Agnita, a fost finalizat cu succes. Implementat în perioada august 2017 – decembrie 2023, proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de circa 6,528 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care peste 6,24 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile. A avut ca obiectiv creșterea atractivităţii turistice a zonei prin punerea în valoare şi utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Agnita şi introducerea acestuia în circuitul turistic real şi virtual.


S-au derulat lucrări de intervenție, structurate pe 3 obiecte: biserica; turnuri; amenajarea incintei. Lucrările prevăzute au avut ca scop readucerea în cadrul ansamblului a spiritului de la sfârșitului de secol XIX, dar cu clădiri reabilitate corespunzător cerinţelor contemporane. Au fost efectuate lucrări de asanare, lucrări de consolidări, lucrări de îndepărtare a umezelii din teren și ziduri, lucrări de reparaţii, întreținere și conservare, lucrări de reabilitare structuri, lucrări de instalații interioare și exterioare, lucrări de amenajări exterioare și mobilier urban. „La implementarea proiectului au conlucrat multe entități. Lucrările de o calitate incontestabilă au fost realizate de renumita societate CONPAZO SRL, cele de la Agnita fiind ultimele din existența firmei. Alături de reabilitarea monumentului s-a realizat și un foarte reușit concept turistic. Astăzi, din povestea scrisă, vorbită și ilustrată în interiorul bisericii și al turnurilor ansamblului, turiștii vor putea afla cum a luat naștere orașul, care a fost istoria acestuia, cum Ursula, fiică de tăbăcar, deghizată în costumul lolelor de mai târziu, a salvat cetatea și, de asemenea, vor putea cunoaște, pe viu, frumoasa tradiție a fugii lolelor“, a explicat Elena Curcean, din echipa de management care s-a ocupat de realizarea și implementarea proiectului. 

  

Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică.

 

Proiectul a presupus nu doar reabilitarea bisericii, ci și a celor 4 turnuri, inclusiv turnul clopotniță al bisericii. „Proiectul de la Agnita are într-adevăr ceva deosebit pentru că, dincolo de toate greutățile, a fost unul dintre cele mai bine scrise, realizate. Mă bucur că am ajuns la acest punct, care nu este un punct terminus, ci lucrurile de abia încep aici“, a punctat Friedrich Gunesch, secretar general al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, cu referire la pasul următor, cel al aducerii întregii comunități din Agnita spre acest superb monument.

Rezultatele vizate ale proiectului, respectiv reabilitarea obiectivului de patrimoniu și creșterea numărului de vizitatori va conduce la un impact net pozitiv asupra comunității, datorită încasărilor generate de turiști, atât în sectorul de alimentație publică, cât și în cel al industriei de ospitalitate. Interesul manifestat de turiști va duce la conștientizarea valorii de patrimoniu pe care o adăpostește comunitatea, în special pentru tineri. E dificil de evaluat impactul social sau economic, dar este cert că Agnita și comunitatea de aici au câștigat un vector de dezvoltare și o șansă pentru creșterea coeziunii sociale.

Programul Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural a Programului Operațional Regional este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce a monitorizat implementarea acestui proiect.

    Trimite prin e-mail