duminică, 17 decembrie 2023

Publicat la 12/17/2023 09:44:00 a.m. de

Biserica fortificată din Seliștat își redeschide porțile pentru turiști

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Seliștat își primește musafirii în „casă nouă“. Proiectul de reabilitare finanțat cu fonduri europene a fost finalizat cu succes. Eforturile susținute ale preotului Johannes Klein de a opri de la degradare clădiri de o imensă valoare istorică a dat roade și aici. Monumentul de la Seliștat devine acum un obiectiv de neratat pe harta turismului românesc.
 

Proiectul „Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Seliștat” cod SMIS 121649 a fost finalizat cu succes. Implementat în perioada decembrie 2017 – decembrie 2023, proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de 1,336 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care 1,296 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. A avut ca obiectiv creșterea atractivităţii turistice a zonei prin punerea în valoare şi utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Seliștat şi introducerea acestuia în circuitul turistic real şi virtual.
 
Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori cu circa 20% anual.



 
Proiectul a fost dus la bun sfârșit, derularea acestuia având de suferit din cauza crizei economice declanșate în urma pandemiei. Pentru a acoperi creșterea prețurilor, contractul de lucrări a fost suplimentat cu cca 100.000 lei plus tva. Valoarea totală a devenit 1,675 milioane lei la care se adaugă tva, din care valoare eligibilă 1,386 milioane lei plus tva. Contribuția beneficiarului a crescut la aproximativ 320.000 lei. „Un merit deosebit în realizarea proiectului îl are domnul preot Johannes Klein, care, cu infinită dăruire și pricepere, a reușit să susțină financiar și sufletește, pas cu pas, acest proiect. S-a bucurat și de sprijinul comunei, iar pentru acest lucru le mulțumim tuturor celor implicați pentru contribuția la punerea în valoare a prestigiosului monument, de care, de acum înainte, vizitatorii se pot bucura din plin“,  arată Elena Curcean, din echipa de management care s-a ocupat de implementarea proiectului.
 

Este o lucrare bine executată, a apreciat arhitectul Emil Crișan, de la Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice, aflat la a 30-a biserică fortificată reabilitată. „M-am bucurat că există arhitecți care se încadrează în lucrări de restaurare, ceea ce nu-i chiar atât de ușor. Cu Cristina Țurcanu chiar am reușit să facem o echipă, pentru a depăși momentele dificile. Trebuie să recunosc că problemele numărul unu nu au fost la biserică. Ea se conservă destul de bine. Cele mai multe au fost la hambare, care au avut nevoie de consolidări, schimbări de destinație dacă s-a dorit altceva acolo, dar problemele au fost depășite, fiind găsite soluțiile optime. Ne confruntăm permanent cu pereți umezi, ceea ce duce la concluzia că nu se ventilează suficient spațiul interior. Am căutat să oprim infiltrarea apei de ploaie din preajma pereților exteriori prin rigole, tencuieli speciale și cred că vom avea liniște în următorii 10 ani să zicem cu aceste finisaje care s-au aplicat la exterior și interior“, a precizat arhitectul Emil Crișan.
 
Proiectul a fost sprijinit de administrația locală, primarul Dănuț Ioan Timiș promițând să rămână alături de preotul Johannes Klein la toate inițiativele acestuia de a revitaliza satul. „Acest monument din Seliștat, prin reabilitarea lui, este de o importanță foarte mare pentru comunitate. Cu siguranță va intra în circuitul turistic și atunci, atât comunitatea noastră, cât și vizitatorii, vor avea ocazia să vadă cât de bine a fost reabilitat și pus în valoare acest monument istoric.“, a adăugat Dănuț Ioan Timiș, primarul comunei Șoarș.
 
Se poate spune că la Seliștat s-au făcut minuni. Preotul Johannes Klein a reușit să readucă la viață o zonă aflată în paragină. A umplut-o de viață, prin celebrele tabere de copii organizate aici. Acum, odată cu reabilitarea hambarului (Casa Fructelor, pe vremuri Casa Slăninii), activitățile se vor diversifica, iar biserica reabilitată și ea va fi pusă în centrul manifestărilor. „Mi se pare important că această biserică nu este doar renovată, ci este și umplută de viață, prin taberele de copii organizate la Seliștat. Acum se va umple și mai mult. Mă bucur că biserica poate să fie în centrul taberelor. Nu este un secret, sașii au cam plecat din zona aceasta și bisericile au rămas goale. Dar dacă vin alții și o umplu, nu numai pentru vizitare în scop turistic, ci și pentru activități culturale sau religioase, este minunat. Reabilitarea Casei Fructelor, sau cum spun sașii plecați Casa Slăninii, este foarte importantă pentru activități de seminar cu copiii, pentru lucrul în echipă. Faptul că a putut fi restaurată și biserica, ne ajută în activitatea cu copiii, care sunt viitorul țării noastre“, a punctat preotul Johannes Klein, din partea Parohiei Evanghelice C.A. Seliștat, care a ținut să mulțumească, rând pe rând, tuturor celor implicați în proiect. 



 
În cadrul proiectului au fost efectuate finisaje exterioare, lucrările constând în repararea crăpăturilor, refaceri de tencuieli, zugrăveli, rostuiri, etc. De asemenea, la interior au fost efectuate lucrări de înlocuire de pardoseli de rășinoase, reparații tencuieli, zugrăviri, curățat bolți, ignifugări lemn, etc. A fost refăcută instalația electrică interioară și exterioară, instalația de paratrăznet, priza la pământ și a fost montată o instalație de avertizare la incendiu. La Casa Fructelor au fost, de asemenea, lucrări de finisaje exterioare, iar la interior lucrări de instalații electrice, instalații sanitare, instalații de încălzire. Au avut loc intervenții și la zidul de incintă, fiind efectuate lucrări de reparații la învelitoare, rostuiri, tencuieli. Amenajările exterioare au avut în vedere alei pavate, canalizare pluvială, au fost amplasate mese și băncuțe, precum și coșuri de gunoi.
„A fost o lucrare de suflet pentru noi. Am lucrat foarte bine cu beneficiarul, care ne-a fost alături la fiecare pas. Un proiect bine pus la punct, echipa de proiectare și-a făcut foarte bine treaba. Le mulțumim tuturor celor implicați, sperăm să mai avem ocazia să colaborăm la astfel de proiecte“, a declarat ing. Andrei Dragomir, reprezentantul SC Pro Construct SRL Ploiești.
 
Rezultatele vizate ale proiectului, respectiv reabilitarea obiectivului de patrimoniu și creșterea numărului de vizitatori cu cca 20 la sută anual va conduce la un impact net pozitiv asupra comunității, datorită încasărilor generate de turiști, atât în sectorul de alimentație publică, cât și în cel al industriei de ospitalitate.
 
Programul Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural a Programului Operațional Regional este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce a monitorizat implementarea acestui proiect.       
 
Biserica cetate din Seliștat a fost construită în secolul al XIV-lea. Planul inițial de biserică-hală gotică a fost păstrat și după fortificarea din secolul al XV-lea, deși aspectul exterior a fost modificat complet. Nava a fost înălțată cu un etaj de apărare sprijinit pe vechile contraforturi, unite acum prin arcuri, iar deasupra corului s-a construit un bastion cu două etaje de zidărie și o galerie de lemn la ultimul nivel.
Ceva mai târziu, nava a fost acoperită cu o boltă cilindrică și a primit un cat de apărare din zidărie de cărămidă și piatră. Între contraforți și zidurile bisericii se află guri de păcură. Pe partea de nord a ansamblului se păstrează încă o casă fortificată, iar pe partea de sud au fost construite vechea și noua școală, precum și căminul cultural, folosite azi ca centru pentru tineri. Interiorul simplu al bisericii a fost renovat în 2010.
    Trimite prin e-mail