O delegație din municipiul de pe Târnava Mare, condusă de viceprimarul Dan Sima, a fost prezentă în perioada 9-13 februarie în localitatea slovenă și a participat la festivalul etnografic „Kurentovanje”, unul dintre cele mai cunoscute evenimente de acest gen din lume. Festivalul aflat la cea de-a 63-a ediție face parte din patrimoniul Unesco.
„Scopul vizitei a fost inițierea primilor pași în vederea înfrățirii celor două localități care prezintă multiple similarități în ceea ce privește istoria și tradițiile locale de inspirație germană. Momentul culminant al vizitei a fost participarea la prestigiosul festival etnografic Kurentovanje din Ptuj, eveniment înscris în patrimonial UNESCO, ce aduce în prim plan tradițiile locale slovene. În cadrul acestuia, delegația medieșană a avut onoarea de a participa la o recepție specială oferită de Primarul orașului Ptuj, Nuška Gajšek, în incinta primăriei”, a arătat viceprimarul Dan Sima.
4 domenii comune
Pornind de la asemănările de ordin cultural, istoric și geografic, dar și de la profilul și potențialul turistic pe care îl au, Mediașul și Ptuj vor colabora în patru domenii de interes comun. Este vorba de educație, cultura vinului, istorie și ordine cavalerești, respectiv manifestări sportive. Acestea au fost discutate în cadrul unei întâlniri la care a luat parte și Ambasadorul României în Slovenia, Alexandru Grădinar, medieșean de origine. „Un alt moment important al vizitei l-a constituit întâlnirea oficială, deosebit de productivă, cu Primarul Nuška Gajšek, întâlnire care a fost onorată și de prezența Ambasadorului român la Ljubljana, Alexandru Grădinar, precum și de diverși factori de decizie din cadrul Primăriei Ptuj. Au fost discutate posibile căi de colaborare între cele două orașe, identificându-se patru domenii de interes comun. Este vorba despre cultura vinului, organizarea de evenimente sportive cu participare bilaterală, parteneriate pentru educație ecologică între școlile din cele două localități și o posibilă colaborare între ordinele cavalerești existente în Mediaș și Ptuj. Această vizită a inițiat legături trainice între Mediaș și Ptuj și a deschis noi orizonturi pentru colaborarea între cele două comunități. Suntem nerăbdători să vedem transformate în proiecte de cooperare reale toate aceste inițiative”, mai spune Dan Sima.