joi, 22 februarie 2024

Publicat la 2/22/2024 01:24:00 p.m. de

„Părinți implicați, elevi motivați”, la Liceului Tehnologic „Mediensis” Mediaș

Prevenirea bullying-ului, prevenirea faptelor comise cu violență și prevenirea consumului de substanțe interzise au fost câteva teme abordate, ieri, la Liceului Tehnologic „Mediensis”, unde a avut loc o acțiune din cadrul proiectui de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”. Au participat cadre didactice, elevi și părinți ai acestora, un consilier școlar din cadrul CJRAE Sibiu, dar și reprezentanți ai Poliției.

 
„Ca parte a proiectului de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj”, în colaborare cu IPJ Sibiu – Biroul de Siguranță Școlară, reprezentat de Cms. șef Mihaela Paliștan și Insp. Cătălin Cioriciu și CJRAE Sibiu – reprezentat de prof. consilier școlar Ana Florina Ghiroagă Paveliu, în data de 21 februarie 2024, în cadrul Liceului Tehnologic „Mediensis” s-a desfășurat activitatea „Părinți implicați, elevi motivați”.
Activitatea a avut un caracter informativ-preventiv iar invitaților – părinți ai elevilor școlii noastre – le-au fost prezentate informații pe teme cum sunt prevenirea bullying-ului, prevenirea faptelor comise cu violență și prevenirea consumului de substanțe interzise. A fost prezentată și legislația referitoare la răspunderea penală a minorilor. Au fost puse la dispoziția celor prezenți și diferite materiale informative privind drogurile și efectele consumului de droguri. Toți participanții – părinți, reprezentanții IPJ Sibiu și profesori – mai ales în calitatea lor de părinți, au putut să își împărtășească grijile dar și speranțele legate de viitorul copiilor lor.
Activitatea este parte a programului „Împreună pentru Mediensis” și va fi urmată de o succesiune de alte activități cu caracter informativ, sportiv și cultural. Mulțumim tuturor celor prezenți!“, a transmis Liceului Tehnologic „Mediensis” Mediaș.
    Trimite prin e-mail