Primăria Municipiului Mediaș, prin
Direcția pentru Cultură, organizează în luna martie o serie de evenimente la
Sala Traube.
Seria spectacolelor debutează în zilele de 9 și 10 martie, cu două
spectacole dedicate doamnelor și domnișoarelor, intrarea fiind liberă, în
limita locurilor disponibile. Astfel, sâmbătă, 9 martie, începând cu ora 19:00, medieșenii sunt
invitați la un spectacol de muzică și dans intitulat „E clipa ta“, în compania
lui Virgil Suciu și a formației Dinamic, cu participarea tinerilor din cadrul
secției canto – muzică ușoară a Clubului Copiilor Mediaș, coordonați de
profesor Claudiu Șimon. Duminică, 10 martie, ora 19:00, manifestările dedicate
Zilei Femeii continuă cu spectacolul „În dar de ziua ta, femeie“, în compania
actorilor trupei de teatru „Noi…și atât“ și a formației Motto.
În data de 15 martie, de la ora 18:00, medieșenii vor putea urmări spectacolul „Femeia, primăvara sufletului“ organizat de către Interact Club Mediaș, pe scena Sălii Traube fiind prezenți: clasa externă de canto popular a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu – „Muguraşi de pe Târnavă”; Grupul de copii al Casei de Cultură Dumbrăveni și Fanfara „Neppendorfer Blaskapelle”.
Seria manifestărilor lunii martie va continua la Sala Traube sâmbătă, 23 martie 2024, de la ora 12:00, cu spectacolul de teatru interactiv – educativ pentru copii „Pinocchio“, pus în scenă de către Teatrul „Fantezia“ din Galați.
Teatrul Popular Mediaș oferă iubitorilor artei în data de 30 martie două piese, adresate atât copiilor, cât și adulților. Astfel, de la ora 11:00, artiștii îi invită pe cei mai mici spectatori să urmărească „Sarea în bucate“, iar de la ora 18:00 va fi pusă în scenă piesa „Certificatul“.

Biletele pentru spectacolele amintite pot fi achiziționate de la sediul Centrului de Informare Turistică, situat pe str. Nicolae Iorga nr. 2, de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00, sau de la Sala Traube înaintea începerii spectacolelor.