ACS Mediaș a mai făcut un pas spre play-off-ul Ligii a 3-a. A remizat cu liderul Gloria Bistrița, 1-1 (1-1) la capătul unui meci în care a avut și un penalti ratat. În etapa viitoare va juca în deplasare cu Industria Galda. Partida este programată
sâmbătă, 16 martie, de la ora 15:00.
Derby-ul seriei a noua din Liga a 3-a, programat la sfârșitul săptămânii
trecute s-a jucat în fața unei asistențe extrem de numeroase. Tribuna Stadionului 8 Mai a fost plină, iar
spectatorii au ocupat inclusiv locurile din jurul terenului de joc.
Confruntarea a fost foarte disputată, cu multe greșeli și multe cartonașe
galbene, împărțite cu generozitate de arbitrul întâlnirii, Florin Jurcă din
Arad.
Două goluri și penalty ratat
Formația gazdă a reușit să deschidă scorul în minutul 26 prin Szilard Magyari.
La capătul unei acțiuni personale pe partea stângă, atacantul medieșenilor a șutat
la colțul lung al porții adverse și a marcat pentru 1-0. Gloria Bistrița a reușit
egalarea după un penalty ușor acordat de arbitrul întâlnirii în minutul 42. Lovitura
de pedeapsă a fost obținută de Vlad Mihalcea, iar același jucător a reușit să o
și transforme, cu ceva emoții. Acesta a fost de altfel și scorul pauzei. În
debutul reprizei secunde, gruparea de pe Târnava Mare a avut șansa de a trece
în avantaj în urma unei lovituri de pedeapsă, de asemenea ușor acordată.
Penalty-ul a fost însă ratat de Szilard Magyari. Ulterior, niciuna dintre cele două combatante
nu a mai găsit drumul spre gol, iar partida s-a încheiat la egalitate.
Bilanț bun
ACS Mediaș a obținut patru puncte din șase posibile în confruntările avute
cu Gloria Bistrița, iar tehnicianul Mihai Ianc și-a felicitat echipa pentru
efortul depus. Acesta a mai spus că jucătorii care au venit în pauza de iarnă
mai au nevoie de puțin timp pentru a se acomoda. „A fost o partidă disputată,
încă ne căutăm ritmul, a fost prima etapă din acest an totuși. A ieșit tot 1-1,
îi felicit pe băieți pentru evoluție și le mulțumesc suporterilor care au fost
alături de noi. Una peste, ținând cont de faptul că am ratat și o lovitură de
pedeapsă, am așa o stare mai contradictorie. Totuși am jucat cu liderul, din
două meciuri, tur-retur, am făcut patru puncte. Am avut și aici meciul în mână,
păcat de penalty-ul ratat pentru că dacă îl fructificam cred că reușeam să ne
adjudecăm cele trei puncte până la final. Oricum, efortul băieților a fost
fantastic, să nu uităm că avem patru jucători care au venit în ultima perioadă,
doi chiar în ultimele două săptămâni și care mai au încă de recuperat și pe
plan fizic și în ceea ce privește acomodarea, la oraș, la echipă” a declarat
tehnicianul Mihai Ianc.
Aproape calificați
În urma remizei înregistrate în compania bistrițenilor, ACS a ajuns la 31
puncte acumulate și este la șase de puncte de ocupanta ultimului loc de
play-off CS Universitar din Alba Iulia. Practic, gruparea de pe Târnava Mare ar
mai avea nevoie de un singur punct pentru a fi matematic calificată în
play-off. În etapa următoare formația
lui Mihai Ianc va întâlni în deplasare Industria Galda. Partida este programată
sâmbătă, 16 martie, de la ora 15:00.