luni, 4 martie 2024

Publicat la 3/04/2024 11:12:00 a.m. de

Baschetbalistele U15 de la CSM Mediaș au încheiat pe 16



Echipa feminină de baschet U15 a CSM Mediaș a încheiat sezonul oficial la Dej, în weekend, unde a participat la Turneul final Grupa Valorică B. Aflată într-o grupă dificilă, alături de CSM Tg. Jiu, CSM Sportul Studențesc și CS Universitatea Cluj Napoca, trupa pregătită de Dan Popa a suferit 3 înfrângeri, după care alte două în disputa pentru locurile 13-16.   

Rezultate în grupă:
CSM Mediaș - CSM Sportul Studențesc București 23-80
CS Universitatea Cluj-Napoca - CSM Mediaș 46-31  
CSM Târgu Jiu - CSM Mediaș 60-22
 
În lupta pentru locurile 13-16, CSM Mediaș a pierdut mai întâi în fața gazdelor, LAPI Dej - CSM Mediaș 44-21, după care, din nou în fața U Cluj-Napoca, scor 24-63, încheind așadar pe poziția a 16-a.

Cealaltă echipă din județ, CSȘ Premium Sibiu a încheiat pe 14, cu 3 înfrângeri în Grupa B2, cu CSȘ Gloria Arad, ACS Hoya KSE Tg Secuiesc și LAPI Dej, reușind apoi o victorie la CS Universitatea Cluj-Napoca, scor 54-43, pentru a ceda în disputa pentru locul 13, 33-44 cu LAPI Dej.           

Turneul final și titlul național a fost câștigat de CSȘ Alexandria, care a dispus în finală de ACS Dan Dacian București, scor 73-43.       

    Trimite prin e-mail