Aproape 140 de
copii cu deficiențe mintale și locomotorii din zona Mediaș vor avea, în scurt
timp, săli de clasă, cabinete de terapie și recuperare nou-nouțe, dotate cu
mobilier școlar și aparatură medicală de ultimă generație. Centrul Școlar de
Educație Incluzivă Mediaș a fost reabilitat și modernizat din fondurile
europene nerambursabile. Acestea au fost obținute de Consiliul Județean Sibiu
prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea lucrărilor care urmează
să fie recepționate a fost de peste 4,6 milioane lei.
Lucrările de
reabilitare și modernizare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș,
situat pe strada Piscului, numărul 8 au început în primăvara anului trecut.
Investiția Consiliului Județean Sibiu, „Reabilitarea, modernizarea și dotarea
Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș”, a fost posibilă datorită
fondurilor europene atrase prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Intervențiile de reabilitare, modernizare și amenajare s-au făcut asupra a două
clădiri din totalul de trei câte are școala specială, care a fost dată în funcțiune
în urmă cu aproape 55 de ani.
Lucrări în
clădirea principală
Reabilitarea și
modernizarea clădirii principale a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă
Mediaș a inclus montarea de panouri solare și panouri fotovoltaice pentru
producerea apei calde menajere, respectiv a energiei electrice, reparația capitală
a instalației de iluminat, cu corpuri de iluminat cu led, și a instalației de încălzire
cu o centrală termică pe gaz în condensație și dotarea cu corpuri statice cu
control individual termostat. Alte lucrări prevăzute au fost cele de instalații
specifice de curenți slabi, reparația capitală a instalațiilor sanitare și de
apă canal, refacerea scării de beton armat între etajul II și mansardă,
desfaceri și refaceri de pardoseli și finisaje interioare, reparații
termosistem anvelopă opacă laterală, recompartimentări, schimbarea parțială a tâmplăriei
interioare de lemn, care este degradată, reparația locală a învelitorii,
respectiv refacerea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale.
Modernizare
completă
În celălalt corp
care a fost modernizat, cu o suprafață construită la sol de 67 metri pătrați, a
fost amenajat cabinetul de kinetoterapie. Acesta va fi dotat cu aparate
specifice: spaliere, pat masaj, bare paralele, bicicletă medicinală, bicicletă
eliptică, bandă de mers și alergat, cușcă Rocher, multifuncțională fitness,
saltele, mingi medicinale, cercuri, corzi, stepere, gantere, perete kinetic,
perete gravitațional, perete magic, oglindă de mari dimensiuni. Lucrările de
intervenție au constat în izolarea termică a pereților exteriori, reparația
capitală a instalației de iluminat cu corpuri de iluminat cu led, dotarea cu
corpuri statice cu control individual termostatat, instalații specifice de
curenți slabi, desfaceri și refaceri de pardoseli și finisaje interioare.
Investiția de la CSEI Mediaș a presupus și lucrări conexe precum desfacerea și
refacerea trotuarelor și a pavajelor, inclusiv pavaj tactil pentru accesul
persoanelor cu dizabilitate vizuală, refacerea gazonului, refacerea
racordurilor și a branșamentelor.
Se cumpără echipamente
noi
În cadrul
proiectului derulat de Consiliul Județean Sibiu, școala a fost dotată cu table
interactive, calculatoare, imprimante și multifuncționale, scannere, cu
mobilier școlar pentru elevi și cadrele didactice. Alături de lucrările de
reabilitare și modernizare, dotările vor contribui la îmbunătățirea actului
educațional, a condițiilor de învățare și predare, a serviciilor medicale
necesare copiilor cu cerințe educaționale speciale. La Centrul Școlar de Educație
Incluzivă Mediaș învață atât copiii din municipiu, cât și din Copșa Mică, Valea
Viilor, Agârbiciu, Târnava, Buzd, Brateiu și Nemșa.