marți, 5 martie 2024

Publicat la 3/05/2024 04:55:00 p.m. de

Luptă cu incendiile de vegetație

Pompierii militari au intervenit, doar la sfârșitul săptămânii trecute, pentru stingerea a 14 incendii. Acestea au afectat aproximativ 60 hectare de teren, în localitățile Apoldu de Jos, Amnaș, Săcel, Vale, Veștem, Mediaș, Mohu, Copșa Mică, Vachid, Sibiu, și Avrig. În luna februarie pe raza județului Sibiu au avut loc 96 de incendii de vegetație la care a fost nevoie de intervenția pompierilor sibieni, pentru ca acestea să nu se extindă la case, ferme sau păduri.


 
Luna trecută a fost una de foc la propriu pentru pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu. Aceștia au intervenit în medie la 3 incendii de vegetație zilnic. În total au fost 96 astfel de incendii la care a fost necesară prezența lor, cu scopul de a opri flăcările să se extindă la gospodării, păduri sau alte obiective. „Cele 96 de incendii care au avut loc în luna februarie, au afectat o suprafață de aproximativ 405 hectare de teren. În cazul a patru incendii de vegetație care au avut loc în apropierea unor păduri, pe raza localităților Brateiu, Dumbrăveni, Biertan și Hoghilg, au ars aproximativ 7 hectare din litiera pădurii. Din nefericire, în cazul unui incendiu de vegetația din Sibiu, în zona Câmpșor, au fost înregistrate și trei victime, în data de 06 februarie”, spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului  pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.
 
Se dau amenzi
 
La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii militari au fost nevoiți să intervină pentru stingerea a 14 incendii de vegetație. Acestea au afectat aproape 60 hectare de teren. Localitățile în care s-au produs incendiile au fost Apoldu de Jos, Amnaș, Săcel, Vale, Veștem, Mediaș, Mohu, Copșa Mică, Vachid, Sibiu și Avrig. „Pe fondul creşterii semnificative, în ultima perioadă, a numărului incendiilor de vegetație uscată produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, care pot afecta construcţiile, fondul forestier sau principalele căi de transport rutiere și feroviare aflate în vecinătate, vă reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie. Aceasta se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, mai spune Andreea Ștefan.
 
Acțiuni în teren
 
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA. Pentru diminuarea numărului de arderi şi implicit a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.
    Trimite prin e-mail