Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează
la sediul Muzeului Municipal expoziția temporară de arte plastice intitulată „Expresie
– Fantezie – Culoare în simbioză”. Aceasta este realizată în colaborare cu
Școala Gimnazială „Báthory Istvan”, Școala Gimnazială „C. I. Motaș” și Școala Gimnazială Numărul 7 din
Mediaș.
„Expoziţia
reuneşte lucrări realizate de către o serie de elevi înzestraţi cu talent
artistic ai școlilor amintite, coordonați de către profesorul Sorin Pănăzan,
iar în cadrul acesteia se întâlnește un veritabil melanj, o formă de convieţuire a ideilor, gândurilor,
frământărilor unor copii care reuşesc să transmită proprile trăiri prin
intermediul artei plastice. Expoziţia nu are o temă anume şi a lăsat libertate
deplină micilor artişti, scopul expoziţiei fiind stimularea creativităţii, a
exprimării prin mijloacele familiare
fiecărui elev” spune Anamaria Prodan, Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în această după-amiază de la ora 16:00 la
Muzeul Municipal Mediaș. Aceasta va fi deschisă în perioada 21 martie – 11 aprilie 2024.