marți, 30 aprilie 2024

Publicat la 4/30/2024 04:40:00 p.m. de

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței din Ighișul Nou

În cursul zilei de astăzi,30 aprilie, a fost semnat la sediul municipalității de către primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman și de către reprezentanții firmelor câștigătoare -SC MGC INSTAL CONSTRUCT SRL și SC INTELCON SRL, contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Reabilitare/modernizare Grădinița Ighișul Nou”, în valoare de 2.255.000 de lei, cu TVA. 



Proiectul este finanțat prin programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Prin acest proiect se vizează creșterea eficienței energetice a clădirii, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a consumului anual de energie primară, utilizarea de  energie din surse regenerabile, îmbunătățirea factorilor de microclimat în spațiile de învățământ preșcolar, precum și consolidarea construcției.

 


Dacă anul trecut am finalizat lucrările la școala din Ighișul Nou, astăzi am semnat un contract extrem de important, pentru modernizarea și reabilitarea grădiniței din satul Ighișul Nou. Îmi doresc ca toți copiii din oraș, oriunde ar merge la școală sau la grădiniță, să beneficieze de aceleași condiții bune pentru a se pregăti“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

    Trimite prin e-mail