Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru
Cultură, organizează în săptămâna 22 – 26 aprilie 2024 o serie de activități
cultural educative dedicate preșcolarilor și elevilor din ciclul gimnazial.
Deoarece majoritatea instituțiilor de învățământ medieșene au ales să
desfășoare în această perioadă programul „Săptămâna Verde“, copiii sunt
așteptați la Muzeul Municipal, Biblioteca „St. L. Roth“, Sala Polivalentă, dar
și în Piața Regele Ferdinand I.
La sediul Muzeului Municipal, elevii, însoțiți de cadre didactice, vor desfășura o serie de activități de pedagogie muzeală despre flora și fauna Mediașului și a împrejurimilor, putând admira și expoziția recent vernisată – „Mamifere sălbatice de pe glob“. De asemenea, copiii se vor putea bucura și de un punct de observație a păsărilor, în mediul lor natural, amplasat în curtea muzeului municipal.
La
biblioteca municipală, elevii Școlilor Gimnaziale „Mihai Eminescu“ și
„Cireșarii“ vor participa în aceste zile la ateliere creative și vor viziona
proiecții având drept temă principală sustenabilitatea.
De asemenea, Sala Polivalentă „Octavian Șerban“ – str.
Lotru nr. 3 va găzdui miercuri, 24 aprilie, cu începere de la ora 9:30,
evenimentul „Mediaș Robotics Fest“, în cadrul căruia echipele de robotică ale
liceelor medieșene vor prezenta copiilor interesați roboții construiți, cu care
vor susține și meciuri demonstrative.
În cadrul aceluiași program „Săptămâna Verde“,
preșcolarii și elevii ciclului primar din municipiul Mediaș sunt așteptați joi,
25 aprilie, ora 10:00 în Piața Regele Ferdinand I, la o nouă ediție a
tradiționalului „Târg de Paște“, unde vor avea parte de concursuri, ateliere,
jocuri, dar și de un bogat program artistic.