miercuri, 24 aprilie 2024

Publicat la 4/24/2024 04:52:00 p.m. de

Mediaș Robotics Fest, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban“

Miercuri, 24 aprilie 2024, a avut loc la Sala Polivalentă „Octavian Șerban“ evenimentul „Mediaș Robotics Fest“. În parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, manifestarea a fost organizată de către cele patru echipe de robotică ale liceelor medieșene, care au fost prezente și anul acesta la competiția de profil „First Tech Challenge România“.


În fața unui public numeros, echipele reprezentând Colegiul „Școala Națională de Gaz“ - SNGine, Liceul Teoretic „Axente Sever“ - LTASrob și Liceul Teoretic „Roth – Oberth“ – Code Warriors și The Resistance au prezentat roboții construiți și au susținut meciuri demonstrative între aceștia, care au fost extrem de apreciate de către toți cei prezenți.

De asemenea, au avut loc și activități interactive desfășurate de actualii membri ai echipelor de robotică, adresate în special viitorilor liceeni, elevi de clasa a VIII-a, care au fost încurajați să devină componenți ai grupurilor deja create.
La finalul evenimentului, echipele de robotică, mentorii acestora și directorii instituțiilor de învățământ din care provin echipele au fost recompensați
 cu diplome și trofee de către primarul Gheorghe Roman.
Vă felicit pentru tot ceea ce faceți în Mediaș și pentru Mediaș. Mi-am dorit mult ca toți elevii de la instituțiile de învățământ să vadă ce hobby frumos aveți și îmi doresc ca tot mai mulți elevi de la școlile gimnaziale să vi se alăture atunci când vor ajunge la liceu. Vreau să mulțumesc conducerii instituțiilor de învățământ pentru susținere și să felicit cadrele didactice care se ocupă de pregătirea voastră. Vă fac cunoscut faptul că, așa cum v-am susținut până acum, voi continua să vă susțin, pentru că eu consider că sunteți o emblemă pentru tot ceea ce înseamnă învățământul din Mediaș și creați o imagine bună orașului nostru“, le-a transmis Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș, celor patru echipe de robotică.

    Trimite prin e-mail