miercuri, 3 aprilie 2024

Publicat la 4/03/2024 07:04:00 p.m. de

Sportivii CSM Mediaș vor participa la un cantonament de pregătire în Păltiniș

Primăria Municipiului Mediaș continuă să își manifeste sprijinul pentru proiectele sportive locale. În acest sens, prin intermediul Hotărârii de Consiliu Local nr. 35/2024, a fost aprobată alocarea fondurilor necesare pentru pregătirea sportivilor clubului municipal, inclusiv a pregătirii centralizate în cadrul cantonamentelor pentru secția de ciclism a clubului, anunță Primăria Mediaș în cadrul unui comunicat de presă. 


La efortul de sprijinire a sportului medieșean, s-a alăturat și Consiliul Județean Sibiu care a semnat astăzi cu Clubul Sportiv Municipal Mediaș un contract de cofinanțare pentru proiectul „Susținerea sportivilor CSMM în cantonamentele de pregătire 2024”. Prin proiect, 16 cicliști legitimați la Clubul Sportiv Municipal Mediaș, împreună cu cei doi antrenori ai clubului, vor participa în perioada 7 – 14 aprilie 2024 la un cantonament în stațiunea Păltiniș și vor beneficia de pregătire intensivă pentru viitoarele competiții.
Obiectivele cantonamentului includ pregătirea intensivă a cicliștilor și formarea echipelor ce vor reprezenta clubul în sezonul competițional 2024- 2025.
    Trimite prin e-mail