Primăria Municipiului Mediaș, prin
Direcția pentru Cultură, propune tuturor unităților de învățământ de pe raza
municipiului o serie de proiecte cultural educative pentru Săptămâna Verde. „Îi
invităm pe toți elevii și preșcolarii la Muzeul Municipal Mediaș de luni până
vineri, în intervalul orar 09:00 – 17:00 și la Biblioteca Municipală „St. L.
Roth” Mediaș, de luni până joi, în intervalul 07:30 – 16:00 iar vineri de la
ora 07:30 la ora 14:00.“, transmite Primăria municipiului Mediaș.
În cadrul Muzeului Municipal Mediaș pot fi vizitate expozițiile permanente și expozițiile temporare de științe ale naturii, precum și o serie de activități de pedagogie muzeală despre flora și fauna Mediașului și a împrejurimilor sale.
La Biblioteca Municipală „St. L. Roth” Mediaș, cadrele didactice interesate se pot programa în sălile puse la dispoziție pentru ateliere creative și activități specifice desfășurate într-o bibliotecă.
Totodată, preșcolarii și elevii de școală primară sunt așteptați să participe la „Târgul de Paște” organizat în Piața Regele Ferdinand I, în data de 25 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, unde vor avea ocazia să se bucure de ateliere de creație, paradă de costume, cântece, dansuri și multe alte surprize.