Prin Hotărârea nr. 36 din data de 24.05.2024, Biroul Electoral de Circumscripție nr.2 Mediaș
a admis plângerile Partidului Social Democrat – Organizația Municipală Mediaș
și Alianța pentru Unirea Românilor – Organizația Locală Mediaș și a propus
anularea evenimentului „Zilele Mediașului“ pentru perioada 31 mai – 2 iunie
2024.
În termen legal, Primăria Municipiului Mediaș a depus o
contestație împotriva Hotărârii nr.26 din 24.05.2024, la Biroul Electoral
Județean Sibiu nr.34, pentru anularea hotărârii în cauză, în baza următoarelor
argumente:
-
Evenimentul „Zilele Mediașului“ a fost
aprobat Hotărârea Consiliului Local Mediaș nr. 62 încă din luna februarie a
anului 2024;
-
Desfășurarea evenimentul „Zilele
Mediașului“ a fost avizată de către Comisia de avizare a adunărilor publice
formată din Primar, Secretar General, Poliția Municipiului Mediaș, Poliția
Locală Mediaș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu – Secția de Jandarmi
Mediaș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Sibiu – Detașamentul
de Pompieri Mediaș, prin Procesul Verbal încheiat la data de 24.05.2024,
menționându-se că se va desfășura prin respectarea prevederilor Biroului
Electoral Central.
- Evenimentul „Zilele Mediașului“ nu
reprezintă un eveniment de propagandă electorală și nu face referire la un
partid politic clar identificat;
-
Anunțul publicitar de promovare a
evenimentului „Zilele Mediașului“ nu intră în sfera materialelor de propagandă
electorală și nu face referire în mod direct la un candidat sau la un partid
politic clar identificat;
-
Evenimentul „Zilele Mediașului“ reprezintă
o acțiune și nu un material scris, audio sau video care intră în sfera
definiției materialelor de propagandă electorală;
- Evenimentul „Zilele Mediașului“ este un
eveniment cu scop cultural, artistic și științific – scop ce rezultă din însăți
natura acțiunilor programate pentru desfășurarea evenimentului în cauză;
-
Evenimentul „Zilele Mediașului“ a fost, în
mod regulat, programat pentru a se desfășura, în fiecare an calendaristic, în
primul weekendul din luna iunie și care este cel mai apropiat de data de 3
iunie;
Activitățile social culturale din
programul de acțiuni și manifestări ale autorităților administrației publice
locale, în condițiile în care nu interferează cu acțiunile de propagandă
electorală, respectiv cu afișarea și distribuirea de materiale de propagandă
electorală, prezentarea semnelor și programelor politice și a sloganurilor
electorale, în opinia Autorității Electoral Permanente, nu există limitări sau
interdicții în organizarea și desfășurarea unor astfel de evenimente;
”În concluzie, Primăria Mediașului consideră că BEC nr.2 Mediaș nu avea competența materială de a soluționa cele 2 plângeri și de a anula organizarea Evenimentului „Zilele Mediașului“ în perioada 31 mai – 2 iunie 2024, motiv pentru care înaintat contestația nr. 9380/26.05.2024, anexată prezentului comunicat”, transmit reprezentanții Primăriei Mediaș.