Sâmbătă, 1 iunie 2024,
Primăria Municipiului Mediaș organizează la Hanul Greweln, activități dedicate
Zilei Internaționale a Copilului.
Începând cu ora 10.00, vor avea loc jocuri și
concursuri, spectacole de dans și muzică și un program artistic susținut de
preșcolarii din orașul nostru. De asemenea, se va desfășura campionatul de șah
„Cupa 1 iunie“ pentru elevii de ciclu primar și gimnazial.
În programul zilei de 1 iunie,
începând cu ora 14.00, în Piața Corneliu Coposu, pe scena amplasată în fața
Primăriei Municipiului Mediaș, vor avea loc demonstrații sportive și de dans
susținute de cluburile medieșene.