Cu medieșeanul Ionuț Neacșa în teren, sibianul Mircea Popa căpitan de echipă și atacantul debutant de la Juventus Sibiu Cătălin Tineiu, naționala de
minifotbal a României a reușit aseară calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, turneu care se
desfășoară în aceste zile la Sarajevo, în Bosnia.
În partida de debut, România a spulberat Turcia, scor 9-0, cu un debut de vis la un turneu final a sibianului de 25 de ani Cătălin Tineiu, care a reușit o dublă. Marcatori: Tineiu (2), Dumitrovici (2), Ungur, Mocanu, Sîplăcan, Nechita și Pop.
Aseară, România a depășit Polonia, scor 5-2, tricolorii remontând de la 1-2, după un penalti scos de Tineiu și transformat în gol de Balogh.
În această seară, de la 21,45, România va disputa meciul pentru locul I în Grupa D, în compania Ungariei, urmând ca în optimi să joace miercuri, 5 iunie.
Echipa pregătită de Virgil Bejenaru și-a propus un obiectiv cu adevărat uriaș. „După cucerirea, în premieră, a titlului mondial, anul trecut în noiembrie, la Ras al Khaimah, în Emiratele Arabe Unite, „tricolorii” noștri vor încerca acum să obțină și titlul european, unul care a venit ultima oară în vitrina noastră în 2015. La ultimele două ediții de EMF EURO, în 2018 și 2022, România a devenit vicecampioană europeană, acum încercând să urce o treaptă mai sus pe podium.”, transmite Federația Română de Minifotbal.