marți, 11 iunie 2024

Publicat la 6/11/2024 02:47:00 p.m. de

Expoziţie temporară de arte vizuale la Muzeul Municipal Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, în parteneriat cu Asociația Artiștilor Plastici „Alma Mater Castrum Sex” Sighișoara, organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaș o expoziție temporară de arte vizuale.

 

Expoziția cuprinde lucrări de pictură și sculptură din portofoliul unui grup de artiști din Mediaș, Sighișoara și Târgu Mureș, care prezintă o largă varietate de stiluri și tehnici artistice, avându-i ca invitați pe artiștii Ioan Șarlea și Iancu Băcilă. 

Pe simezele muzeului se regăsesc creații ale următorilor artiști din cadrul Asociației: Alexandra Belciug, Maria Ana Cociș, Ana Maria Crișan, Imola Dumitru-Gal, Laurențiu Ivan-Condrache, Olimpia Leah, Emilia Lupu, Mario Lup, Sorina Parchirie, Petru Purcariu, Karol Racz-Sochircă, Dorin Stanciu, Alina Vodă, Dan Zaharia.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 12 iunie, ora 16:00, la sediul Muzeului Municipal Mediaș, Str. M. Viteazul, Nr. 46, iar expoziția va fi deschisă publicului până în data de  31 august 2024.

    Trimite prin e-mail