miercuri, 10 iulie 2024

Publicat la 7/10/2024 06:40:00 p.m. de

Transilvania Multiculturală, cel mai mare festival organizat în comuna Biertan, dintr-o agendă care cuprinde peste 40 de evenimente în anul 2024

În perioada 6-7 iulie, Biertan, satul de poveste din județul Sibiu, a devenit locul în care tradițiile și diversitatea au fost celebrate prin muzică, dans, ateliere pentru cei mici sau observarea cerului nocturn, activități menite să arate istoria bogată și cultura variată a zonei. Nu a lipsit nici „duelul ceaunelor cu carne de porc”. Festivalul Transilvania Multiculturală este cel mai mare și de anvergură eveniment al comunei Biertan, dintr-o agendă care cuprinde peste 40 de evenimente în anul 2024.


Este vorba despre un festival prin care noi promovăm unitatea prin multiculturalitate. Am avut pe scenă dansuri, muzică specifică tuturor etniilor din Transilvania: maghiare, săsești, românești, țigănești. Au fost prezenți producători locali din toate zonele. În Biertan s-au organizat târguri începând cu anul 1397, adică de 627 de ani, în Biertan se organizează târguri și se promovează multiculturalitatea”, a spus Mircea Mihai Dragomir, primarul comunei Biertan.

„Bătălia ceaunelor de porc”

În acest an, spectatorii prezenți la festival au putut alege din cele 5 ceaune realizate de producătorii locali, cu carne de porc proaspătă, carne de porc afumată sau prin combinarea celor două sortimente. Și, bineînțeles, nu au lipsit nici condimentele și aromele, într-o paletă variată.


Aceste tocănițe au avut nuanțe de gust foarte diferite; locul II a avut îndrăzneala de a combina două tipuri diferite de carne - cea de porc proaspătă cu cea de porc afumată, în timp ce locul I l-a ocupat o tocăniță în care au fost utilizate cu mare îndrăzneală plante aromatice, iar o altă farfurie ne-a adus aminte de preparatele bunicii, de bucătăria ei și de modul în care ea gătea. În alegerea câștigătorilor am avut în vedere cinci criterii: aspectul, gustul, tehnicile folosite, utilizarea plantelor aromatice sau a mirodeniilor, dar și proporțiile dintre carne și sos sau alte legume adăugate. Dacă ar fi trebuit să adăugăm ceva? Personal, mi s-a părut că a lipsit pudra de chimen, acea plantă pe care o găsim în majoritatea bucătăriilor din Transilvania”, a spus Daniela Graură, unul dintre jurați.

Câștigătorii competiției gastronomice au fost: Simona Seciu (locul 3), Alin Dani (locul 2) și Marius Banea (locul 1). Jurații au denumit farfuriile: „tocana pe gustul de acasă”, „armonia perfectă” și „ineditul”.

Nu sunt bucătar profesionist, dar mai prepar din când în când ceaun pentru familie sau prieteni. Cred că am reușit să-i impresionez pe jurați cu acest ceaun deoarece am pus mai mult suflet și am obținut un gust diferit. Condimentele și mirodeniile adăugate de mine în ceaun au fost naturale, făcute de o verișoară de-a mea din Mureș.”, a mărturisit Marius Banea, câștigătorul locului I.

Alte activități din cadrul festivalului au inclus:
  • Târg de producători locali
  • Ateliere interactive și educaționale pentru copii
  • Program artistic multicultural
  • Concursuri gastronomice cu degustare pentru public
  • Zonă de food & drinks
  • Zonă de relaxare
Timp de două zile, artiști și ansambluri de dansuri românești, săsești sau țigănești, alături de producători locali i-au întâmpinat pe spectatori cu un program diversificat în Piața Centrală din Biertan. Copiii comunei Biertan au deschis seria evenimentelor în ambele zile. În prima zi au urcat pe scenă elevii școlii noastre, participanți la activitatea de Dans Latino din cadrul Proiectului „Plan de reducere a părăsirii timpurii a școlii la Școala Gimnazială Biertan”. Duminică, spectatorii i-au putut admira pe membrii Ansamblului de dans popular, din cadrul aceluiași proiect, coordonat de profesorul Ioan Sârbu. 
„Este un ansamblu nou, care are doar un an de activitate, începută cu elevii Școlii Gimnaziale din Biertan. Copiii sunt la al treilea sau al patrulea spectacol, încă sunt începători, dar sper că s-au descurcat și au avut o prestație bună. Mai avem încă mult de lucru. Ansamblul numără aproximativ 30 de membri, elevi în clasele V-VIII.”, a spus Ioan Sârbu, coordonatorul Ansamblului de dans popular.




Pe parcursul celor două zile, pe scenă au mai concertat artiști precum Ionela Moruțan, Ina Tudor și Ovidiu Furnea, cei ai Ansamblului Profesionist Mureșul, formației POPFOLKLORICA, Florin Săsărman, ai trupelor ICAR, Power Vibes, Mano & Gregor, precum și tânăra cântăreață la început de drum, Antonia Muntean. În încheierea festivalului, în fiecare seară a avut loc o petrecere cu DJ ARI, dar și tururi ghidate de observare a cerului nocturn și al stelelor, organizate de Green Man Foundation.
Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Școala Gimnazială Biertan, Colinele Transilvaniei, Visit Sibiu, Crama Oprișor.
Parteneri media: Sibiul în imagini, Turnul Sfatului și Monitorul de Mediaș.
    Trimite prin e-mail