Cea mai mare notă din județ la Bacalaureatul din acest an are legătură tot cu Mediașul. Șefa de promoție din acest an de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“, Beatrice Cristea, născută și crescută până în clasa a IX-a în Mediaș, a încheiat cu 10 sesiunea de Bacalaureat, în urma contestațiilor.
foto: facebook/Beatrice Cristea
Cu numeroase premii la concursuri și Olimpiade, una dintre cele mai bune eleve pe care le-a avut județul Sibiu vreodată a depus contestație la Limba și literatura română, unde primise inițial 9.85. În urma revaluării lucrarea a fost notată cu 10. Fusese evaluată cu nota 10 atât la Matematică mate-info, cât și la Fizică. A fost admisă la una dintre ele mai importante Universități din lume, urmând să studieze la Institut Polytechnique de Paris, la Facultatea de Științe, cu dublă specializare: matematică-fizică.
La Mediaș, Beatrice Cristea a absolvit cursurile Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu“, fiind notată apoi la Evaluarea Națională cu media... 10! Performanțele sale școlare i-au determinat pe părinți să se mute la Sibiu, odată cu înscrierea la cel mai performant liceu din județ, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“.
În total, anul acesta au fost depuse peste 800 de contestații în județul Sibiu. Este și cazul celui mai bun elev de anul acesta de la Colegiul Național „SAMUEL VON BRUKENTHAL” Sibiu, care a contestat evaluarea la Limba Germană, nota fiindu-i majorată cu aproape un punct, de la 8,95 la 9,90. Cu noua media generală, 9,93, a devenit al 4-lea pe județ.