8 companii s-au
arătat până acum interesate de proiectul centurii ocolitoare a municipiului
Mediaș. Reprezentanții acestora au participat la vizitele de amplasament
privind obiectivul Proiectare și execuție „Varianta ocolitoare a municipiului
Mediaș, pe DN 14”. Săptămâna trecută, dar și săptămâna aceasta, au fost
organizate vizite în teren, în nouă puncte distincte de pe traseul centurii.
La începutul lunii iulie, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul privind acest proiect, iar termenul limită de depunere a ofertelor este data de 28 august. „Dacă în urma cu aproximativ o lună de zile anunțam public faptul că proiectul varianta ocolitoare a municipiului Mediaș, pe DN 14, a fost scos la licitație, în prezent pot să spun că un număr mare de firme și-au arătat intenția de a participa la realizarea acestei investiții. Menționez faptul că data de depunere a ofertelor este 28 august. Dorința mea și cred că dorința fiecărui medieșean, este aceea ca investiția să fie realizată de o firmă care să respecte termenele, iar lucrarea să fie de o calitate cât mai bună”, a declarat Primarul Gheorghe Roman.
Cele opt companii care au participat până acum
la vizitele de amplasament sunt Far Foundation Bistrița Năsăud, Geiger
Transilvania, Elektra Invest București, Porr Construct București, Precon
Transilvania Oradea, Strabag București, Antrepriza de reparații și lucrări ARL
Cluj Napoca și Frasinul din Bistrița Năsăud.