Biertanul se
alătură comunităților din întreaga Europă pentru a celebra Zilele Europene ale
Patrimoniului 2024. În perioada 20-21 septembrie, localitatea va deveni centrul
unei sărbători culturale pline de evenimente ce evidențiază bogata moștenire
istorică a regiunii. Sub tema propusă de Consiliul Europei pentru anul acesta, „Rute,
Rețele și Conexiuni”, vizitatorii sunt invitați să descopere frumusețea
patrimoniului local printr-o serie de activități diverse, care includ un târg
de producători locali, ateliere de patrimoniu, tururi arhitecturale și drumeții
ghidate în peisajele pitorești ale zonei, precum și un concert unic în biserica
fortificată.
Zilele Europene
ale Patrimoniului debutează la Biertan vineri, 20 septembrie, de la ora 18:00,
cu o paradă stradală inedită, „Amurgul Baroc”, parte a proiectului
„Moștenirea”, inițiat de maestrul Mihai Mălaimare. Proiectul cultural este
realizat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Fundația Masca, cu
sprijinul JTI, în parteneriat cu Teatrul Național Radu Stanca și cofinanțat de
Consiliul Județean Sibiu. Integrată sub umbrela mare a evenimentului, Ziua
Porților Deschise este un concept nou care invită participanții curioși să
exploreze misterul din spatele porților deschise ale caselor săsești, să
descopere povești și bunătăți oferite de localnici sau să se bucure de diverse
activități inedite, precum o sesiune de yoga într-o șură tradițională, atelier
de preparat zacuscă, dar și multe altele.
Ateliere și
gastronomie
Pe parcursul
zilei de 21 septembrie, Muzeul Astra și Asociația Designers, Thinkers, Makers
vor oferi o serie de ateliere de patrimoniu interactive pentru copii și adulți.
Cei interesați de gastronomia locală vor putea savura preparate tradiționale
atât la târgul de producători locali cât și la brunch-urile organizate la
punctele gastronomice locale, precum Casa Dani Biertan și Copșa Mare 122, sau
să viziteze Crama Biertan pentru a descoperi poveștile acesteia și vinuri
autentice din regiune. În plus, cei pasionați de natură și istorie pot
participa la drumeții tematice oferite de Colinele Transilvaniei și Anii
Drumeției sau la un tur arhitectural al satului Biertan ghidat de istoricul
Răzvan Pop, toate oferind o perspectivă profundă asupra peisajelor și
monumentelor transilvănene.
Agendă bogată
Evenimentul din
acest sfârșit de săptămână de la Biertan include un concert excepțional
susținut de MINDTHEGAP Trio și Flow.Strings. Aceasta va avea loc în Biserica
Fortificată din Biertan, seara de la ora 19.00. Concertul face parte din
proiectul special „MOTHERLAND” și va fi urmat de un after party sub cerul
înstelat, în curtea bisericii, unde gustările locale și cocktailurile
artizanale vor completa această experiență de neuitat. „Mă bucur să găzduim
această sărbătoare în Biertan - Satul de Poveste al anului 2024 și unul din
cele mai reprezentative situri rurale UNESCO, precum și în celelalte două sate
aparținătoare comunei noastre, desemnată, tot în acest an, Comuna Comunelor din
România. Vă așteptăm în număr cât mai mare să vă bucurați de agenda bogată de
activități pe care am pregătit-o. Evenimentele organizate cu acest prilej sunt
deschise tuturor cetățenilor, oferind o ocazie rară de a explora și aprecia
bogăția culturală și istorică a Transilvaniei, într-un cadru autentic și
pitoresc”, spune Mircea Mihai Dragomir, Primarul comunei Biertan.