miercuri, 16 octombrie 2024

Publicat la 10/16/2024 02:39:00 p.m. de

Contract semnat pentru autobuzele electrice

Transportul public de călători în nordul județului ar putea fi deservit, încă din toamna anului viitor, de 16 autobuze electrice, achiziționate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans cu fonduri europene. 


Azi a fost semnat, la sediul Primăriei Mediaș, contractul de furnizare aferent proiectului ,,Dezvoltarea serviciului de transport public local în zona funcțională a ADI Nord Trans”. În cadrul acestuia, vor fi achiziționate 16 autobuze electrice noi de 10 metri, 16 stații de reîncărcare lentă aferente, amplasate la autobază și 5 stații de reîncărcare rapidă amplasate pe traseu. Termenul de livrare al autobuzelor este de un an, însă acestea ar putea ajunge mai repede, astfel încât la începutul anului școlar să poată fi folosite pentru transportul elevilor și nu numai.

Reprezentantul companiei BMC TRUCK&BUS, câștigătoarea licitației, spune că se va face tot posibilul astfel încât autobuzele electrice să fie livrate până în luna august 2025.

Proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 Fondul Local, Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public. Întregul proiect vizează dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport într-un mod durabil, prietenos cu mediul, sigur și adaptat noilor tehnologii, pentru o dezvoltare economică sustenabilă și o creștere a capacității de reziliență, în zona de nord a județului Sibiu, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans. 
    Trimite prin e-mail