Transportul public de călători în nordul județului ar putea fi deservit, încă din toamna anului viitor, de 16 autobuze electrice, achiziționate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans cu fonduri europene.
Azi a fost semnat, la sediul Primăriei Mediaș, contractul de furnizare aferent proiectului ,,Dezvoltarea serviciului de transport public local în zona funcțională a ADI Nord Trans”. În cadrul acestuia, vor fi achiziționate 16 autobuze electrice noi de 10 metri, 16 stații de reîncărcare lentă aferente, amplasate la autobază și 5 stații de reîncărcare rapidă amplasate pe traseu. Termenul de livrare al autobuzelor este de un an, însă acestea ar putea ajunge mai repede, astfel încât la începutul anului școlar să poată fi folosite pentru transportul elevilor și nu numai.
Reprezentantul
companiei BMC TRUCK&BUS, câștigătoarea licitației, spune că se va face tot
posibilul astfel încât autobuzele electrice să fie livrate până în luna august
2025.