Medieșeanul Mihai Cotei, membru al
Ordinului Teutonii Transilvaniei, a fost extraordinar în această vară, la
Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari din ţară şi din această
parte a Europei. A reprezentat în premieră România, la o probă extrem de
spectaculoasă: turnirul cu lancea, o lance specială proiectată să crape la
impact. S-a luptat admirabil, reușind să se califice în Finala turneului
”Grifonul de Aur” (Golden Gryphon Tournament), în condițiile în care s-au aflat
la start 14 cavaleri din Canada, Franța, Norvegia, Slovacia și, în premieră,
România.
(Dan GREAVU)
În finală, în armuri cu o greutate de
cca 30 de kilograme, Mihai Cotei s-a duelat cu Josef Kmety (Agentura Hector),
cel care a câștigat în cele din urmă competiția!
În cele 3 zile de festival de la Oradea,
unde, peste 600 de participanți din 9 țări au luat parte la eveniment: cavaleri,
luptători, domnițe, paji și personaje medievale, publicul având ocazia să
urmărească spectaculoase turniruri călare cu lancea, spectacole cu foc,
concerte live, meșteșuguri și tradiții, jonglerii cu foc.
Născut în Mediaș
Mihai Cotei s-a născut în Mediaș, pe 17
iulie 1986. „Dacă ar fi fost anul 1987, ar fi fost perfect. Glumesc, sunt mai
mult decât mulțumit, totul s-a întâmplat și se întâmplă cu un scop anume.
Există momente în viață când lucrurile par să se alinieze într-un mod
neașteptat, dar perfect logic atunci când privim înapoi.“, își începe povestea
Mihai Cotei, un tip jovial, manierat și extrem de inteligent. „Copilăria mi-am
petrecut-o în Mediaș, însă o parte din vacanțele de vară și iarnă le-am
petrecut în satul Curciu, la bunici. Acest loc a fost tărâmul de basm al
poveștii vieții mele, unde am trăit momente de neuitat în jurul bisericii
evanghelice și legendele care o înconjoară. Aici, timpul părea să se oprească,
iar simplitatea și frumusețea fiecărei zile mă învățau lecții esențiale despre
viață.“
Curciu, mai mult decât un sat
Spune cu satul Curciu a fost mai mult
decât un sat pentru el. „Era un loc în care tradițiile erau vii, unde poveștile
spuse la gura sobei de bunici prindeau viață, iar natura, cu toate farmecul ei,
devenea parte din sufletul meu. Fiecare vacanță petrecută acolo m-a format
într-un mod unic, amintindu-mi mereu de rădăcinile mele și de valorile care îmi
ghidează viața de adult.“, dezvăluie Mihai.
„Un fel de Hogwarts modern“
A urmat
cursurile Școlii „Mihai Eminescu“ din Mediaș, „fiind mereu puțin în umbra
fraților mei, care la rândul lor au studiat tot aici, cu merite deosebite.“ A
trecut apoi la Liceul Stephan Lüdwig Roth, pe care l-a găsit ca pe un loc cu adevărat
predestinat lui. „Am strâns numeroase amintiri frumoase alături de colegi și
profesori. Liceul a fost un fel de Hogwarts modern. Legătura cu colegii a rămas
strânsă și după terminarea liceului, iar împreună am păstrat tradiția de a ne
întâlni la munte la fiecare început de an, un prilej de a ne reconecta și de a
ne bucura de prietenia noastră.“
Și-a desăvâșit studiile la Sibiu, la Facultatea
de Științe Economice la Sibiu, în paralel cu serviciul. „A fost o perioadă
intensă, în care am învățat să îmbin studiile cu responsabilitățile profesionale.“,
a mărturisit Mihai Cotei, care lucrează în prezent la o companie multinațională
germană, cu atribuții extrem de importante.
„Pericolul există, desigur“
Mihai Cotei a acordat un scurt interviu
pentru cititorii Monitorului de Mediaș în care dezvăluie ce l-a determinat să
îmbrace ramura de cavaler, cum e în luptă, cât timp se antrenează și ce planuri
are pentru viitor.
Reporter: De unde pasiunea pentru
atmosfera medievală? Dar pentru cai? Vine din copilărie?
Pasiunea pentru cai a fost moștenită din
familie. Bunicul a avut cai, la fel și străbunicul, care a fost și apicultor. O
perioadă, am practicat și eu apicultura, alături de frații mei. Fratele cel
mare a ales o carieră în IT, iar în prezent doar Alin, fratele mijlociu,
continuă tradiția apiculturii, însă în Germania.
Reporter: Când ai decis să intri în
Ordinul Teutonii Transilvaniei? De ce?
Primul ordin în care am evoluat a fost
Ordinul Cavalerilor de Mediaș condus și în prezent de Nicola, prima asociație
de tip din România. Mai târziu, am decis să aleg un drum paralel cu ei, însă
călare, alături de alți iubitori de echitație.
Partea legată de reconstituirea istorică
a fost insuflată de mine în această nouă direcție, iar pentru grup am ales o
denumire inspirată din singurul ordin religios care a existat pe teritoriul
Transilvaniei. Cu toate acestea, au
apărut și inevitabilele critici din partea istoricilor. Din acest motiv, în
ultimul an am ales să particip sub un nume neutru și generic: Antares. Această
schimbare ne-a oferit mai multă libertate și flexibilitate, permițându-ne să ne
concentrăm pe pasiunea noastră fără a intra în dezbateri sau controverse legate
de autenticitate. În final, pentru noi, esența acestor evenimente rămâne în
bucuria de a reconstitui istoria și de a împărtăși experiențele noastre cu
publicul.
Reporter: De când ai devenit interesat
de turniruri?
Acesta a fost țelul de la începutul
aventurilor mele: de a explora și de a aduce la viață acest sport prin
reconstituirea evenimentelor istorice. Fiecare pas pe acest drum m-a ajutat să
înțeleg mai bine trecutul și să împărtășesc aceste cunoștințe cu cei din jur.
Reporter: Cum este viața de cavaler? Ce
faci în viața de zi cu zi?
Merg la birou și mă stresez. Glumesc,
desigur. Ocup poziția de Manager Resurse Umane și coordonez, de asemenea, alte
servicii din cadrul departamentului, precum SSM, Securitate și Conformitate,
într-o firmă multinațională germană.O adevărată provocare, fiecare zi e total
diferită și complexă. Cu toate acestea în fiecare seară încerc să-mi aloc cel
puțin câteva minute pentru pasiunea mea: să citesc câteva rânduri despre
istorie, armuri sau alte grupuri de reconstituire istorică.
Reporter: Participi la toate
festivalurile medievale?
Nu, din păcate, serviciul nu îmi permite
să particip. Tot eu sunt vinovat pentru că, într-un fel, îi țin pe prietenii
mei din grup departe de anumite evenimente. Din totalul evenimentelor,
aproximativ 20, noi participăm doar la 6-7 anual. Dar ei mă înțeleg și mă
acceptă așa cum sunt.
Reporter: Care este relația dintre tine
și calul tău? Ce faceți când nu sunt evenimente?
Nu este o relație așa cum ar trebui să
fie; ideal ar fi să călăresc săptămânal. Calul meu este deosebit de inteligent
și curajos; aș putea spune că este și foarte receptiv, întrucât mă acceptă și
mă ascultă cu atenție în timpul fiecărui eveniment. Din păcate, nu particip la
multe antrenamente. În acest context, prietenii mei, Radu și Emi, mă susțin
constant, având grijă zilnic de calul meu, atât din punct de vedere al
sănătății, cât și al antrenamentelor.
Reporter: Ce înseamnă un turnir? E o
luptă grea? Nu e periculos?
Un mix de emoție, frică, adrenalină și
mulțumire sufletească. Pregătirile, agitația și îmbrăcarea armurii, care
durează o oră, sunt realizate cu ajutorul a doi camarazi. De obicei, Doru și
Răzvan sunt cei mai solicitați la înarmare. Încep să transpir încă din primele
momente, mai ales că majoritatea turnirurilor se desfășoară în lunile iulie și
august.
Dar, Toată tensiunea dispare în momentul
în care îmi pun piciorul în scăriță. Îmi salut oponentul, închid viziera și
totul capătă o altă formă, timpul parcă încetinește. Calul pornește în galop,
îmi aud doar respirația și mă concentrez exclusiv pe scut. Brusc, aud lovitura
lancei în scut; se văd aschiile și se aud uralele publicului. La fiecare turnir
slăbesc cam 2 kg și am nevoie de 5-7 zile pentru recuperare.
Pericolul există, desigur, orice se
poate întâmpla, fiindcă sunt implicați doi cai și arme de 3 metri lungime, iar
vârfurile folosite (la campionatul de la Oradea) au fost din pin, nu din balsa.
Reporter: E nevoie de pregătire specială
pentru turniruri?
Da, la început am organizat antrenamente
regulate. Acum vom relua aceste antrenamente, deoarece dorim să implicăm și
alți cai. De asemenea, prietenii din grup și-au exprimat dorința de a se
implica activ în aceste întreceri.
Reporter: În iulie ai reprezentat
România, ajungând până în finala turnirului de la Oradea, la cel mai mare
festival medieval din țară. Cum a fost?
Un vis împlinit! Am reușit să devin
vicecampion, însă îmi place să spun că am obținut locul II. Într-o competiție
cu cavaleri din Franța, Canada, Norvegia, Slovacia și, pentru prima dată, din
România (eu și Radu). Să concurezi alături de figuri de prestigiu precum
Michael Sadde și Marc Hamel, care au peste 15 ani de experiență în ceea ce este
numit "sportul regilor", a fost o adevărată onoare pentru mine si
grupul din care fac parte. Fiecare antrenament și fiecare provocare întâlnită
pe parcurs ne-au adus mai aproape de acest obiectiv.
Acum mă simt inspirat să continui să-mi
dezvolt abilitățile și să visez la noi succese în viitor.
Reporter: De unde ți-ai procurat armura
și cât costă o asemenea „bijuterie“? Sunt fabricate manual?
Da, sunt fabricate manual de Răzvan
Botezatu, un pasionat de armurărie din Bacău. Deși implică costuri destul de
mari, merită din plin. Atât eu, cât și Radu beneficiem de armuri cambrate,
special construite pe măsurile noastre, ceea ce este esențial în astfel de
întreceri. Aceste armuri nu doar că ne protejează, dar ne oferă și un plus de
confort și mobilitate, permițându-ne să ne concentrăm mai bine pe competiție.
Este un detaliu care face o diferență semnificativă în performanțele noastre.
Reporter: Ce planuri de viitor ai? Mergi
și la alte concursuri? În străinătate?
Pentru anul viitor, dacă suntem
sănătoși, cu siguranță vom participa din nou la campionatul de la Oradea. De
asemenea, am primit invitații pentru competiții în străinătate, dar trecerea
graniței cu caii este destul de complicată. Totuși, suntem determinați să
explorăm aceste oportunități și să ne extindem orizonturile, având în vedere că
fiecare experiență internațională poate aduce noi lecții și provocări.
Reporter: Ai sponsori pentru astfel de
participări? Cine te sprijină?
Nu avem sponsori propriu-ziși, cu excepția
organizatorului, care plătește o sumă pentru fiecare asociație participantă. În
schimb, familia o pot considera cel mai important "sponsor" al meu,
oferindu-mi timp și înțelegere. De fapt, sprijinul lor este neprețuit, mama si
sotia fiind mereu alături de mine și
încurajându-mă la fiecare pas. Acest suport constant, atât moral, cât și
emoțional, îmi permite să îmi urmez pasiunea și să continui să mă implic în
aceste evenimente.
.jpg)
