luni, 21 octombrie 2024

Publicat la 10/21/2024 08:45:00 a.m. de

Raluca Turcan: „Cinematografia ne unește din nou aici, la Sibiu!” (CP)

 „Orașul nostru este scenă deschisă pentru cea de-a 31-a ediție a Festivalului internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu. Se vor spune povești adevărate, vor fi prezentate destine și realități care vor invita publicul la imaginație. ASTRA FILM FESTIVAL promite experiențe unice și profunde care ne pun pe gânduri și ne mișcă sufletele”, spune Raluca Turcan.

Raluca Turcan, postare pe Facebook: „Am fost, încă de la primele ediții, un fan și un susținător al Festivalului ASTRA FILM, iar astăzi, ca ministru al Culturii, am bucuria să felicit un eveniment care a crescut de la an la an. Filme documentare, spectacole imersive, oportunități pentru tinerii cineaști, ateliere de film pentru copii – toate vor face din AFF 2024, o ediție ce promite a fi greu de uitat.

Foto: Raluca Turcan / Facebook

Astra Film Festival, Astra Multicultural, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), SCAF, Sibiu Jazz Festival, ARTmania sau Sibiu Opera Festival sunt doar câteva dintre evenimentele pe care Ministerul Culturii le susține în Sibiu în acest an și care aduc bucurie publicului sibian și turiștilor care vin aici – de multe ori special pentru astfel de momente extraordinare.

Foto: Raluca Turcan / Facebook

Felicit întreaga echipă! În mod special pe sufletul acestui festival, Dumitru Budrala, pentru efortul de a transforma AFF într-un reper al documentarului global și îi doresc succes în continuare în misiunea de a inspira și educa prin cinematografie!”.

Foto: Raluca Turcan / Facebook

    Trimite prin e-mail