Circa 200 de cadre didactice din toată
țara au participat, la finalul săptămânii trecute, la ZIUA DASCĂLULUI
TRANSILVĂNEAN. Tema din acest an a fost MOTIVAȚIA ÎNVĂȚĂRII.
Tema din acest an a fost MOTIVAȚIA ÎNVĂȚĂRII. Referatul introductiv a fost susținut de doamna conf. univ. dr. Liana Regina Junesch de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și doamna Annette Richter-Judt, consilier științific pentru germană ca limbă maternă și coordonatoarea programului Sprachdiplom în Transilvania. Cadrele didactice au lucrat în echipe, moderate în mare parte de profesori ai liceului nostru, iar încheierea activităților s-a desfășurat duminică la Sala Traube din Mediaș. Programul a început cu două dansuri populare săsești pregătite de elevii liceului. Apoi atelierele de lucru au prezentat rezultatele activității lor. Reprezentanții grupului de elevi din școala noastră au vorbit despre ceea ce îi motivează pe beneficiarii primari ai procesului educațional și au jucat o scurtă scenetă.
Simpozionul a fost organizat în colaborare cu: Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Centrul de Formare Continuă în Limba Germană.
Mulțumim Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României pentru sprijinul financiar acordat, Bisericii Evanghelice Mediaș, Primăriei Municipiului Mediaș pentru colaborare și tuturor celor care și-au adus contribuția la succesul acestui eveniment.“, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Roth-Oberth“ Mediaș.