marți, 26 noiembrie 2024

Publicat la 11/26/2024 03:32:00 p.m. de

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 3.000.000 pentru al doilea an consecutiv

 

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj alături  de Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Swiss International Air Lines au marcat astăzi un  moment de referință în istoria aeroportului: atingerea pragului de 3.000.000 de pasageri în anul 2024,  performanță realizată pentru al doilea an consecutiv.

Foto: Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj

Această realizare consolidează poziția Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj drept  cel mai important aeroport regional din România, un lider în creșterea traficului aerian și în  diversificarea serviciilor oferite pasagerilor.

Compania aeriană SWISS conectează Cluj-Napoca de Zurich prin zboruri regulate, oferind  pasagerilor din Transilvania acces rapid la o vastă rețea globală de destinații intercontinentale, precum  New York, Boston, Miami, São Paulo, Bangkok, Dubai, Montreal, Shanghai, Chicago, San Francisco  sau Los Angeles. Zurich, este un important hub internațional dar și centrul operațional al companiei  Swiss International Air Lines, oferind conexiuni eficiente și posibilitatea de a explora atât farmecul  metropolei elvețiene, cât și destinații din întreaga lume.

Pasagerul cu numărul 3.000.000 înregistrat de la începutul anului 2024, a fost transportat de  către operatorul aerian Swiss International Air Lines, pe zborul său cu numărul LX 1880, de la Zurich la Cluj-Napoca.

Norocosul pasager a fost selectat și premiat la debarcare în cadrul evenimentului aniversar, în  prezenţa reprezentanților autorităţilor locale, a instituţiilor şi organizaţiilor partenere, a reprezentanţilor  aeroportului şi ai companiei aeriene, respectiv a reprezentanților mass media.

Foto: Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj

Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de administraţie al Aeroportului  Internațional Avram Iancu Cluj a menţionat următoarele, cu ocazia acestui important eveniment:  „Suntem extrem de mândri de realizările Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, care a  depășit pragul de 3.000.000 de pasageri pentru al doilea an consecutiv, ceea ce reprezintă un semn  clar al încrederii pe care pasagerii o au în serviciile oferite de Aeroportul Internațional „Avram  Iancu” Cluj. Vom continua să investim în dezvoltarea infrastructurii și să extindem rețeaua de zboruri,  pentru a sprijini atât mobilitatea pasagerilor, cât și creșterea economică a regiunii Transilvania.”

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a precizat următoarele: „Atingerea pragului de 3.000.000 de pasageri pentru al doilea an  consecutiv este o realizare remarcabilă, care consolidează poziția noastră ca principal aeroport  regional al României. Creșterea traficului lunar,în special în a doua jumătate a anului, extinderea  ofertei de zboruri charter și conectarea cu noi huburi importante precum cel din Zurich subliniază angajamentul aeroportului de a oferi servicii de calitate și acces facil către principalele destinații  globale.“

Swiss International Air Lines (SWISS) este cel mai important transportator aerian din Elveția. Deținând una dintre cele mai avansate și moderne flote de aeronave din Europa, SWISS este o companie  aeriană premium, care oferă zboruri directe din Zurich și Geneva, deservește peste 110 de destinații din  43 de țări și transportă aproximativ 16,5 milioane de pasageri pe an cu flota sa de 102 aeronave.

SWISS este un motor important pentru economia, societatea și turismul elvețian. Compania  întruchipează valorile tradiționale ale țării sale de origine, reprezentând o promisiune de calitate și  fiabilitate.

De asemenea, compania aeriană și-a stabilit obiective ambițioase de decarbonizare și  intenționează ca până în 2030 să-și reducă la jumătate emisiile nete de dioxid de carbon, raportate la  nivelul anului 2019, iar până în 2050 dorește ca operațiunile sale să fie complet neutre din punct de  vedere al emisiilor de carbon, în special prin promovarea utilizării combustibililor sustenabili pentru  aviație.

SWISS face parte din Grupul Lufthansa și este, de asemenea, membru al Star Alliance, cea mai  mare alianță aeriană din lume.

Lufthansa Group operează în prezent până la 24 zboruri săptămânale din Cluj-Napoca către  ZRH & MUC, oferind cu 26% mai multe locuri față de anul trecut.

SWISS operează 3 zboruri pe săptămână (luni, joi și duminică) cu echipament de zbor E90  (până la 112 locuri) sau A220-300 (până la 145 locuri). În ceea ce privește prețurile oferite: tariful  pentru un bilet dus-intors către ZRH pornește de la 180 euro. Alte exemple de preturi: CLJ-GVA de la  159 EUR, CLJ-PAR de la 200 EUR, CLJ-JFK 580 EUR, CLJ-MIA de la 699 EUR.

Valorile de bază ale companiei sunt: responsabiliatea și respectul față de clienții, partenerii și  colegii noștri, empatia, spiritul antreprenorial și entuziasmul.

Împreună, aceste patru principii ne ghidează modul în care noi, ca echipă, putem face ca  experiența SWISS să prindă viață și să devină memorabilă pentru oaspeții și partenerii noștri de afaceri. SWISS este o companie aeriana de succes. În 2023, a obținut un profit operațional de 718,5  milioane CHF. Rezultatul record al câștigurilor se datorează, printre altele, cererii semnificative de  călătorii aeriene și structurilor de costuri competitive ale companiei.

Rezultatul record al profitului va permite SWISS să investească în continuare în asigurarea  propriului succes. În 2024, compania aeriană a pus un accent deosebit pe creșterea sustenabilității sale  (în special în operațiunile sale de zbor), îmbunătățind constant experiența de călătorie aeriană a  clienților săi.

SWISS a obținut, de asemenea, o fiabilitate peste medie în operațiunile aeriene de anul trecut și  speră să atingă aceleași performanțe și în 2024.

Anul 2024 a fost unul remarcabil pentru Aeroportul Internațional Cluj, datorită  rezultatelor obținute pe toate segmentele de trafic:

➢ traficul charter turistic a înregistrat o creștere semnificativă, demonstrând preferința tot  mai mare a pasagerilor pentru destinații de vacanță, atât din Europa, cât și din afara acesteia.  Aeroportul a reușit să devină o platformă importantă pentru zborurile charter, datorită  colaborării extinse cu operatorii de turism și companiile aeriene;

➢ distribuția traficului Schengen și Non-Schengen reflectă diversificarea și consolidarea rețelei  de rute: aproximativ 75% din trafic este reprezentat de zboruri Schengen, în timp ce 25% rămâne în categoria Non-Schengen;

➢ până în prezent, conform datelor de trafic înregistrate sau previzionate, fiecare lună a anului  2024 va avea contorizați peste 200.000 pasageri, făcând evidentă încrederea și interesul  susținut al călătorilor pentru serviciile oferite de Aeroportul Cluj;

➢ conexiunile directe cu huburi importante precum București, Budapesta, Istanbul,  Munchen, Varșovia și Zurich asigură pasagerilor legături zilnice rapide și eficiente către  marile centre de tranzit aerian din Europa, consolidând poziția aeroportului ca un punct de  plecare strategic pentru călătoriile internaționale;

➢ luna august, rămâne luna cea mai aglomerată, aeroportul înregistrând un trafic record de peste  350.000 pasageri și în acest an, în timp ce ziua cea mai aglomerată a fost 12 august 2024 cu  14.090 pasageri înregistrați într-o singură zi.

Pe lângă succesul atins în acest an, Aeroportul Internațional Cluj continuă să se concentreze pe  extinderea infrastructurii și pe atragerea de noi operatori aerieni și destinații, contribuind astfel la creşterea conectivităţii regiunii Transilvania.

    Trimite prin e-mail