Locul secund în urmă cu o
săptămână la „Bucovina Cross Country“, atleta medieșeancă Denisa CÎNPEAN a reușit
o nouă cursă excelentă, sâmbătă, la Crosul Brașovului. De această dată a
terminat prima la 5000 de metri, categoria 13-15 ani, reușind astfel să repete performanța de
anul trecut, când a terminat de asemenea în frunte.
„1300 de atleți din toată țara
au participat sâmbătă 16 noiembrie la tradiționalul Cros al Brașovului,
intitulat generic Crosul 15 noiembrie. La această competiție de tradiție de la
poalele Tâmpei a luat startul și Denisa Cînpean din clasa a IX-a Instructor
Sportiv. Sportiva pregătită de antrenorul Vasile Herman a luat startul în
crosul de 5000 de metri la categoria 13-15 ani și a încheiat cursa pe primul
loc, cu timpul de 19 minute și 19 secunde. A fost o nouă victorie la acest cros
pentru axentista noastră, după cea de anul trecut la aceeași competiție.“, au
transmis reprezentanții Liceului „Axente Sever“ Mediaș.
Crosul 15 Noiembrie, ajuns la
a 35-a ediție, a fost organizat de Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat
cu Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov și Clubul Sportiv Împreună Pentru
Mișcare. Prin această competiție sunt comemorați eroii care au luptat pentru
libertate și care în urmă 37 de ani au avut curajul să se ridice împotriva
regimului comunist.