ACS Mediaș n-a reușit, azi, să obțină un
rezultat pozitiv în fața Unirii Alba Iulia, într-un meci din cadrul etapei a 14-a
a Ligii a 3-a. Pe un teren desfundat, cu vreme închisă și rece, elevii lui Alex
Curtean au cedat, scor 1-2 (0-1), în fața uneia dintre contracandidate la un loc pe
podium.
Golul medieșenilor a fost reușit de
Octavian Ursu ('81), oaspeții puncând prin Fetița ('32, din penalti) și Blănaru ('78).
ACS Mediaș a început cu: Blaga - Cristian Maxim, Cristian Avram, Paolo Stan,
Alin Dohotariu, Mihai Stancu, Răzvan Greu, Andrei Vîlea, Octavian Ursu, Raul
Orlandea și Cristian Pajco.
„Etapa 14, Liga a 3-a, Seria 7 s-a
încheiat cu o înfrângere pe teren propriu pentru formația noastră, iar cele 3
puncte revin oaspeților de la Alba Iulia care se distanțează la 7 puncte de
formația noastră în clasament. Următoarea etapa, în deplasare, împotriva
echipei CS Universitar Alba Iulia. Vă așteptăm in număr cât mai mare alături de
noi! Detalii in curând despre partida din Etapa 15.“, a transmis ACS Mediaș, pe
pagina de socializare.
Pregătită de Alex Pelici, Unirea a avut
mai multe oportunități în acest joc, între care și 3 bare, prin Vâlea (‘22), apoi Pîntea
și Voinea imediat după pauză. Fabio Blaga a avut și el câteva intervenții
salvatoare, dar și ACS Mediaș putea obține mai mult, mai ales în final, când șutul
lui Ursu a fost respins de sub transversală de Roman, apoi o fază încinsă în
careul albaiuliean a fost rezolvată în extremis de apărarea adversă.
Din păcate, ACS Mediaș pierde ocazia de a se apropia de podium, rămânând pe 4 în clasament, cu 24 de puncte. Gloria Bistrița a învins azi la Reghin, scor 1-0 și s-a distanțat la 9 puncte. Tot azi, Metalurgistul Cugir - Unirea Dej 1-1. CS Universitar poate spori și ea diferența, urmând să dispute jocul din cadrul etapei a 14-a de abia mâine, pe teren propriu, în compania ACSM Codlea. Tot mâine sa va juca și ACS Tg. Mureș - CIL Blaj.