miercuri, 13 noiembrie 2024

Publicat la 11/13/2024 07:44:00 a.m. de

Kewin STOICA, la lotul național

Kewin Stoica, unul dintre tinerii talentați de la CSM Mediaș, a fost convocat de către Federația Română de Tenis de Masă la acțiunea „Pregătire pentru Lotul Național Juniori U13 M – Odorheiu Secuiesc”, care se va desfășura în perioada 18-24 noiembrie 2024, dar și la „Cantonament de refacere pentru Lotul Național – Poiana Brașov”, în perioada 16-22 decembrie 2024.


Această performanță este o recunoaștere binemeritată a efortului și dedicării sale, precum și a îndrumării excelente din partea antrenorului său, Sterea Viorel Cătălin. Convocarea în lotul național este un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate, demonstrând că prin pasiune și perseverență se pot atinge performanțe deosebite. Suntem încrezători că acest moment marchează doar începutul unei cariere de succes! Felicitări, Kewin și domnului antrenor Sterea Viorel Cătălin! Mulțumim că ne reprezentați cu mândrie și vă dorim mult succes în continuare! Fiecare succes și fiecare moment de glorie sunt posibile datorită susținerii necontenite pe care o primim din partea Primăriei Municipiului Mediaș și domnului primar Gheorghe Roman”, spun reprezentanții CSM Mediaș.
    Trimite prin e-mail