Cu prilejul Zilei Naționale a
României, 1 Decembrie, Primăria Municipiului Mediaș a pregătit un program
dedicat acestei sărbători, care va cuprinde momente artistice, lansări de
carte, ceremonial religios și militar. Dat fiind contextul actual, și anume
desfășurarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie 2024, programul
dedicat sărbătorii naționale din acest an este mai restrâns, adaptat
condițiilor actuale, anunță Primăria municipiului Mediaș.
Evenimentele vor debuta la sediul municipalității, la ora 11:00, cu lansări de carte ale domnilor Ion Mihai Ionescu, Liviu Pintican Juga, Dorin Țichindelean, Lucian Răzvan Faloba și Romulus Boieru, dar și a unei culegeri de studii și conferințe.
Programul artistic va începe
la ora 12:00, în Piața Corneliu Coposu, avându-i ca invitați pe artiștii Veta
Biriș, Mariana Anghel, Ciprian și Mihaela Istrate, Costel Popa, Bianca și Diana
Crețu, Emilia Muntean și Grupul Instrumental „Ceterașii de pe Câmpie“.
De la ora 14:00, medieșenii
sunt invitați să asiste în Piața Corneliu Coposu la momente aniversare
ocazionate de Ziua Națională a României, și anume alocuțiuni, oficierea
serviciului religios, depuneri de coroane, precum și un ceremonial militar.
În același context al sărbătoririi Zilei Naționale, municipalitatea, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public, a arborat peste 400 de steaguri tricolore, atât pe străzile din zona centrală a municipiului, cât și pe principalele artere din Mediaș.