Recent a început distribuirea
produselor achiziționate în cadrul
proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente
digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din
Municipiul Mediaș, Județul Sibiu”, aferente loturilor „Achiziție de materiale
didactice“ și „Achiziție echipamente/mobilier săli de sport”.
În prezența primarului Gheorghe
Roman, o parte din unitățile de învățământ medieșene au primit produse
achiziționate în cadrul proiectului, dintre care cele mai importante sunt:
diverse jucării (seturi bucătării echipate, păpuși, cărucioare, truse de
meserii, seturi magnetice), cărți cu tematici adecvate, jocuri senzoriale, tobogane, seturi popice, mingi medicinale și
pentru diferite sporturi, piscine cu bile, măsuțe senzoriale, trambuline,
seturi jaloane, bandă de alergare pentru grădinițe, minicoșuri de baschet,
miniporți de fotbal, saltele de gimnastică, etc.
Primele unități de învățământ
care au fost dotate cu produse din cadrul proiectului au fost Liceul Tehnologic
„Mediensis“, Liceul Teoretic „Axente Sever“, Colegiul „Școala Națională de
Gaz“, Școlile Gimnaziale nr. 4, nr. 7, „C.I. Motaș“, „Mihai Eminescu“, precum
și toate grădinițele din municipiul Mediaș și Clubul Sportiv Școlar Mediaș,
urmând ca distribuirea materialelor să continue și în perioada următoare, la
celelalte instituții de învățământ din municipiul Mediaș.
Proiectul „Dotarea cu
mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de
învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul
Sibiu” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),
Componenta 15 – Educație, beneficiarii fiind toate instituțiile de învățământ
preuniversitar, gimnazial și liceal din municipiu.
În cadrul proiectului,
unitățile de învățământ medieșene vor fi dotate cu mobilier, materiale
didactice, numeroase echipamente pentru laboratoare, săli de sport și spații de
joacă, precum şi dotări audio-vizuale şi IT adaptate învăţământului interactiv.
„Am spus de-a lungul timpului
că am câștigat proiecte, am organizat licitații, și sigur că mulți oameni
așteaptă să se și producă în realitate aceste lucruri. Se poate observa că
munca pe care am făcut-o cu colegii mei de-a lungul timpului începe să dea
roade, și mă refer la faptul că nu cu mult timp în urmă s-au încheiat lucrările
la bazinul de înot, la centrul multifuncțional de pe strada Sticlei, iar la
creșa din cartierul Vitrometan lucrările sunt foarte avansate. Acum vedem că un
proiect extrem de important, pe care l-am derulat împreună cu instituțiile de
învățământ prinde contur, și anume grădinițele, școlile gimnaziale și liceele
din oraș urmează să fie dotate cu baza materială pe care reprezentanții
instituțiilor de învățământ au solicitat-o, în cadrul unui proiect extrem de
important, derulat prin fonduri europene nerambursabile. Nu pot decât să le
mulțumesc tuturor reprezentanților instituțiilor de învățământ din oraș pentru
buna noastră înțelegere“, a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului
Mediaș.